Pregătiri pentru livrarea sistemelor Patriot către Kiev. Zelenski: Armele fabricate în Ucraina reprezintă aproape 40% din cele utilizate pe front

17 iulie 2025, 20:12

Pregătirile pentru livrarea sistemelor de rachete Patriot către Ucraina sunt în plină desfășurare. Președintele ucrainean insistă în privința stimulării industriei de armament interne, în timp ce Kremlinul vine cu tot mai multe amenințări la adresa Occidentului. Viața politică de la Kiev este animată de schimbări importante în componența cabinetului guvernamental.

Aproape în fiecare noapte, Rusia lansează sute drone și rachete asupra Ucrainei. O unitate de apărare aeriană din afara Kievului încearcă să le anihileze, folosind un sistem de arme învechit.

O veste bună vine din partea comandantului suprem aliat al NATO în Europa, care a confirmat că a primit instrucțiuni să livreze sisteme Patriot în Ucraina cât mai repede posibil, punând astfel în aplicare anunțul făcut de președintele american Trump la începutul acestei săptămâni.

Sistemele aflate deja în Europa pot fi mutate rapid și, ulterior, înlocuite din linia de producție din SUA.

NATO: Sistemele Patriot vor fi transferate Kievului „cât mai rapid posibil”

Au loc pregătiri pentru a transfera rapid Ucrainei sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare, a declarat joi în Germania comandantul suprem aliat al NATO în Europa (SACEUR), Alexus Grynkewich, în contextul în care Ucraina este ținta unora dintre cele mai dure atacuri rusești de până acum din cursul războiului, transmite Reuters.

Alexus Grynkewich, comandantul suprem aliat al NATO în Europa: Nu voi dezvălui rușilor sau altcuiva numărul exact de arme pe care le transferăm sau când vor avea loc aceste transferuri, dar ceea ce pot spune este că pregătirile sunt în curs de desfășurare.

În plus, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că se bazează pe noul său guvern pentru a creşte la 50% volumul armelor fabricate în țară în termen de șase luni.

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Sarcina este foarte clară și specifică. În prezent, armele fabricate în Ucraina reprezintă aproximativ 40% din cele utilizate pe front și în operațiunile noastre. Acest procent este deja semnificativ mai mare decât în orice alt moment de la independența țării noastre.

Ca reacție la informațiile privind livrările de arme către Ucraina, Kremlinul a ameninţat din nou ţările din vest. Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că Occidentul duce practic un război total împotriva Rusiei și că Moscova ar trebui să răspundă în mod adecvat și, dacă este necesar, să lanseze atacuri preventive.

La Kiev, au loc schimbări la vârful ierarhiei politice. Parlamentul a votat noul premier al țării. Este vorba despre Iulia Sviridenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite. Premierul demisionar Denis Smîhal ocup acum funcția de ministru al Apărării.

Olga Stefanișina a fost numită în funcția de reprezentant special pentru dezvoltarea cooperării cu Statele Unite, un post nou creat care vizează îmbunătățirea relațiilor Kievului cu Washingtonul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite