Președintele Klaus Iohannis l-a rechemat în țară pe ambasadorul din Kenya, după incidentul în care ar fi asociat un grup de ambasadori africani cu maimuțele

Gestul șefului statului vine după ce ambasadorul României din Kenya a fost acuzat de rasism.
Potrivit presei de la Nairobi, Dragoș Viorel Ţigău ar fi asociat un grup de ambasadori africani cu maimuțele, în timpul unei conversații la o reuniune diplomatică. Incidentul ar fi avut loc în aprilie. Ministerul de Externe susține că a fost informat abia recent, iar acum face verificări să vadă exact care a fost atitudinea diplomatului.
Incidentul ar fi avut loc la Biroul Națiunilor Unite din Nairobi, la o reuniune a ambasadorilor est-europeni. Potrivit site-ului Kenyan Foreign Policy, pe 26 aprilie, diplomatul român Dragoș Viorel Ţigău ar fi spus „grupul african ni s-a alăturat”, în momentul în care a văzut o maimuță neagră în apropiere.
Publicația notează că grupul african nu se afla acolo, dar nici nu există o sursă clară sau o înregistrare a comentariului. Dar, pe Twitter, un fost ministru adjunct de Externe al țării africane s-a declarat ”îngrozit și dezgustat de remarca ambasadorului român” și a făcut referire la ”încercări de a mușamaliza” incidentul.
Potrivit presei kenyene, grupul ambasadorilor africani s-ar fi plâns de comportamentul diplomatului român la Ministerul de Externe din Nairobi.
Deocamdată, ambasadorul român nu a putut fi contactat.
Ministerul de Externe de la București transmite că diplomatul nu a anunțat incidentul atunci când a avut loc.
Ministrul Afacerilor Externe l-a chemat de urgență în țară pe ambasadorul Dragoș Viorel Ţigău și a cerut Corpului de control al ministerului să demareze o anchetă. Potrivit aceluiași comunicat, diplomatul român și-a cerut oficial scuze.
Totodată, ministerul a cerut unui secretar de stat să comunice grupului ambasadorilor africani la București că această conduită nu reflectă valorile diplomației române.