Polițiștii au un cerc de suspecți în cazul cadavrului găsit acum trei zile, în judeţul Damboviţa

8 aprilie 2024, 12:37 (actualizat 8 aprilie 2024, 18:41)

După trei zile de la descoperirea cadavrului unei femei în judeţul Damboviţa, în apropierea autostrăzii A1, anchetatorii nu l-au prins pe autorul crimei. Au însă un cerc de suspecţi, iar cercetările continuă plecând de la identitatea victimei. Potrivit unor surse din poliţie, aceasta ar fi din Bucureşti și ar fi practicat prostituţia.

Victima ar fi o femeie de 38 de ani din sectorul 5 al Capitalei care ar fi practicat prostituția și ar fi frecventat sălile de jocuri de noroc. Polițiștii cunosc identitatea ei, însă așteaptă rezultatele testelor ADN pentru confirmare.

Dan Antonescu, fost poliţist criminalist: Prima direcție este proxenetul, însă să nu așteptăm ca polițiștii să meargă imediat la suspect. E nevoie de documentare, de probare. Autorul are legătură cu locul faptei, de aceea a încercat să se descotorosească de cadavru.

Făptașul ar putea fi și un client al femeii care practica prostituția. Este o altă pistă a polițiștilor.

Gabriela Groza, avocat psiholog: Persoanele care practică prostituția sunt o categorie vulnerabilă pentru că se spun unor riscuri crescute și permit întâlnirea unu la unu, nepublică, cu persoane străine.

Victima ar fi dispărut în data de 6 martie, așa că acum polițiștii analizează toate imaginile de pe camerele de supraveghere din București până la locul unde a fost găsit cadavrul.

Dan Antonescu, fost poliţist criminalist: Uitați câte camere de supraveghere sunt în zonă, și nu numai, și pe autostradă, șosele, la benzinării, la magazine, la bănci. Toate aceste imagini se pot concretiza în probe.

Cadavrul a fost descoprit vineri de un tractorist care lucra în zonă. Nu este foarte clar în acest moment dacă trupul femeii a fost dezmembrat de animalele din zonă. Cadavrul ar fi stat pe marginea drumului aproape o lună și a intrat în descompunere.


Polițiștii au un principal suspect în acest caz de crimă. Suspectul este monitorizat în aceste momente și este o chestiune de zile poate chiar de câteva ore până va fi prins. De asemenea, identitatea femeii a fost stabilită deja și este așteptată și confirmarea exactă a testelor ADN de la Institutul de Medicina Legală.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 35-40 de ani din Sectorul 5 al Capitalei, potrivit unor informații din poliție, această femeie frecventa sălile de jocuri, de păcănele și practica prostituția.

Potrivit polițiștilor presupusul criminal după ce a ucis-o ar fi adus cadavrul și l-ar fi aruncat în dreptul pasarelei de la kilometrul 64 de pe autostrada București-Pitești.

Nu este foarte clar în acest moment dacă presupusul criminal al fi tranșat cadavrul sau acesta ar fi fost descompus de animalele sălbatice.

Polițiștii analizează și imaginile de pe camerele de supraveghere pentru că în zona erau câteva camere de supraveghere și încearcă să stabilească ce s-ar fi putut întâmpla în seara zilei de 5 spre 6 martie în momentul în care femeia, a cărei identitate a fost stabilită, a fost dată dispărută.

Așadar, polițiștii au un suspect în acest caz și o chestie până când acesta va fi prins.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite