Poliția olandeză a făcut publice fotografiile a doi dintre suspecții în cazul jafului pieselor de tezaur, după ce aceștia au refuzat să spună unde au ascuns comorile

31 ianuarie 2025, 19:09 (actualizat 31 ianuarie 2025, 19:11)

Suspecții din cazul jafului pieselor de tezaur din Olanda au avut de ales: ori spun unde au ascuns comorile ori li se publică fotografiile, a declarat ministrul olandez al justiției. S-au prevalat de dreptul la tăcere, aşa că poliția a dat publicității pozele acestora, în speranța că oamenii care i-au văzut îi vor ajuta pe anchetatori să le refacă traseul și să găsească tezaurul românesc furat. Este vorba despre Douglas Chesley Wendersteyt şi Bernhard Zeeman, ambii din Heerhugowaard. Identitatea celui de-al treilea suspect, o femeie din Heerhugowaard, nu a fost făcută publică (deocamdată). Între timp, muzeul din Assen s-a redeschis pentru public.

Unul dintre suspecții arestați, Bernhard Zeeman, are un cazier stufos, scrie presa olandeză. În 2014, a fost condamnat la 5 ani și jumătate de închisoare pentru jaf armat. Împreună cu alți doi complici, a pătruns în casa unei familii cu 2 copii minori, i-a legat și i-a amenințat cu arma. Hoții au fugit apoi cu bijuteriile și mașina familiei.

Zeeman fost eliberat în 2018, dar a amenințat din nou cu arma o femeie însărcinată. Așa că a fost reîncarcerat și a executat pedeapsa întreagă. Nici ulterior nu s-a potolit, a mai fost implicat în cazuri de distrugere și conducere sub influența substanțelor interzise.

Fotografiile cu acesta și cu celălalt suspect arestat au fost făcute publice de poliție, deși nu este uzual în Olanda.

Arthur Brand, investigator specializat în furturi de artă: „Acest lucru nu se face de regulă în Olanda. Legea nu permite acest lucru. Dar în acest caz, li s-a spus suspecţilor: Ori ne spuneţi unde sunt coiful şi brăţările, ori vă dăm publicităţii fotografia. Ei refuză să vorbească, aşa că poliţia le-a publicat fotografia.”

Poliția a protejat identitatea celui de-al treilea suspect arestat, o femeie. A dat însă publicității o fotografie cu o dubă neagră pe care hoții ar fi folosit o după jaf.

Polițiștii cer populației să spună dacă și unde i-au văzut pe suspecți ca să le reconstituie traseul și să găsească artefactele dacice.

Arthur Brand, investigator specializat în furturi de artă: De regulă, când hoţii fură astfel de obiecte, ştiu că poliţia îi urmăreşte, aşa că nu țin obiectele acasă, întotdeauna duc obiectele la cineva pe care îl cunosc şi care nu are antecedente penale. Aşa că, atunci când poliţia le-a percheziţionat casa, nu a găsit coiful. Trebuie să fie undeva la rudele sau prietenii lor sau poate într-un garaj unde parchează maşina.

Poliția le-a comunicat suspecților că obțin aur de doar 60-70 de mii de euro dacă topesc artefactele dacice. În schimb, vor primi pedepse duble pentru distrugere de patrimoniu cultural.

Nu merită, spune Arthur Brand, aşa că mai bine colaborează cu poliția şi spun unde sunt obiectele.

Între timp, muzeul Drents din Assen și-a redeschis porțile pentru vizitatori.

Paul Klarenbeek, reprezentant Muzeul Drents: „Este special, deoarece ceea ce s-a întâmplat în muzeu weekendul trecut a avut un impact uriaș asupra tuturor – asupra colegilor mei, a voluntarilor noștri. Un jaf nemilos, brutal, fără precedent.”

Reporter: „Cum vă simțiți stând aici astăzi?”

Paul Klarenbeek, reprezentant​ Muzeul Drents: „Un sentiment foarte mixt. Pe de o parte, ne bucurăm că suntem din nou deschiși și că putem primi vizitatori. Dar, în același timp, simțim și un nod în stomac.”

Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice de aur au fost furate săptămâna trecuta din muzeul Drants din Assen, Olanda. Și, deocamdată, nu au fost recuperate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite