Ploi abundente în București, dar fără probleme majore. Prefectul: „Instituțiile își fac treaba”

8 October 2025, 09:59

Județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu și Ilfov se află sub Cod Roșu de ploi abundente, iar autoritățile au luat măsuri excepționale pentru a preveni situațiile de urgență. În Capitală, prefectul Andrei Nistor a transmis un mesaj de calm, precizând că nu s-au înregistrat probleme majore.

„Nu au fost foarte multe probleme. ApaNova a avut câteva sute de intervenții, dar mai mult pentru prevenție. Știu că și ISU a avut câteva zeci de intervenții, cel puțin la ultimul raport pe care eu l-am primit. Am primit acum și îndrept către centrul de comandă. Dar nimic grav.

Dacă îmi permiteți, este foarte important să liniștim populația și să nu creadă lumea că vine apocalipsa. Am văzut tot felul de breaking news destul de dureroase. Nu este cazul, totul este sub control, toate instituțiile își fac treaba și, evident, plouă, dar nu trebuie să ne facem griji momentan. Nici la Lacul Morii nu sunt probleme, este în scădere. Cu Colentina și Dâmbovița la fel, totul e ok, deci suntem sub control”, a declarat prefectul Capitalei, Andrei Nistor.

Întrebat despre o posibilă prelungire a suspendării cursurilor și pentru ziua de joi, în cazul în care avertizarea meteo ar fi extinsă, prefectul a explicat:

„Din informațiile pe care le am, nu cred că se va prelungi, dar, în funcție de ceea ce urmează să se întâmple pe parcursul zilei de astăzi, o să se ia o decizie”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite