Peste 60 la sută din incendiile care au loc în România, în perioada rece, se produc din cauza coșurilor de fum necurățate

17 octombrie 2024, 20:50 (actualizat 17 octombrie 2024, 23:14)

Majoritatea incendiilor care se produc în sezonul rece au loc în mediul rural, unde coșurile nu sunt curățate. Specialiștii ISU atrag atenția că acțiunea de curățare trebuie făcută periodic, bine și supervizată de coșari autorizați. Există și excepții – comune în care oamenii au grijă și își curăță coșurile astfel încât în ultimul an nu au înregistrat niciun incendiu. Comuna Ilva Mare din Bistriță Năsăud e una dintre ele.

88 de incendii au avut loc în Bistrița-Năsăud în ultimele 12 luni și dintre acestea aproape jumătate au izbucnit din cauza coșurilor de fum necurățate.

La Ilva Mare, sătenii știu bine cât de important e să păstreze curate coșurile caselor.

Coșurile de fum necurățate nu produc incendii la Ilva mare pentru că în fiecare an primăria trimite coșari să curețe coșurile din comună.

Meseria de coșar a evoluat și imaginea clasică a omului plin de funingine a dispărut. Și uneltele s-au schimbat.

Pe lângă o curățare periodică a coșurilor de fum trebuie respectate și alte câteva reguli.

Ioan Pop, coșar: Coșul se înfundă dacă se folosește lemn foarte umed, se depune gudron și se înfundă hornul, indicat e să folosești lemn foarte uscat. Riscul e să se aprindă hornul pentru că gudronul e foarte inflamabil.

Căpitan Marius Rus, purtător de cuvânt ISU Bistrița Năsăud: În sezonul rece, în Bistrița Năsăud 44% din incendii sunt provocate de coșurile de fum necurățate sau în apropierea cărora sunt amplasate materiale combustibile.

Inspectoratele pentru Situații de Urgență din toată țara au început campanii de informare și conștientizare asupra pericolelor pe care le aduce folosirea necorespunzătoare a acestora.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite