“Pentru ca armele să tacă de ambele părţi”. Secretarul de stat al Sfântului Scaun cere beligeranţilor din Orientul Mijlociu „să accepte propunerile de pace”

Gaza, copii/Foto: Profimedia Images
26 iunie 2024, 22:16

Secretarul de stat al Sfântului Scaun, arhiepiscopul Pietro Parolin, a făcut apel, miercuri, la Beirut, ca beligeranţii din Orientul Mijlociu să accepte „propunerile de pace”, estimând că regiunea traversează „un moment grav”, transmite AFP.

Cardinalul Parolin s-a adresat presei la încheierea unei discuţii cu premierul libanez Najib Mikati, într-un moment în care temerile privind izbucnirea unui război între Hezbollah şi armata israeliană sunt în creştere.

Preşedintele american Joe Biden a prezentat pe 31 mai un plan de încetare a focului pentru oprirea ostilităţilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, care, în opinia sa, ar permite, de asemenea,”să pună capăt conflictului” de la frontiera israeliano-libaneză.

„Orientul Mijlociu trece printr-un moment grav. Sfântul Scaun (..) cere ca propunerile de pace să fie acceptate pentru ca armele să tacă de ambele părţi, ca ostaticii din Gaza să fie eliberaţi şi ca ajutorul necesar să sosească fără obstacole pentru populaţia palestiniană (.. .)””, a declarat numărul doi de la Vatican.

„Libanul, Orientul Mijlociu, întreaga lume, cu siguranţă, nu are nevoie de război”, a adăugat el.

De la începutul războiului dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, în octombrie 2023, s-au înregistrat zilnic schimburi de focuri între Hezbollah, care sprijină mişcarea palestiniană, şi armata israeliană.

Statele Unite au avertizat marţi că un conflict între Israel şi Hezbollah ar putea declanşa un război regional.

Prim-ministrul libanez, la rândul său, a cerut „să nu se lege stabilitatea Libanului şi interesele acestuia de conflicte extrem de complicate şi de războaie nesfârşite”.

Cardinalul Parolin, care s-a întâlnit cu mai mulţi lideri politici şi religioşi în timpul vizitei sale în Liban, a afirmat, de asemenea, că „Sfântul Scaun este serios îngrijorat de actualul post vacant” al preşedinţiei. Alegerea unui şef de stat este „o necesitate urgentă şi absolută”, a subliniat el, exprimându-şi speranţa „că partidele politice vor putea găsi o soluţie fără întârziere”.

De la încheierea mandatului preşedintelui Michel Aoun, pe 31 octombrie 2022, parlamentul de la Beirut nu a reuşit să aleagă un succesor, atât Hezbollah, cât şi tabăra adversă neavând majoritatea pentru a impune un candidat. Preluare Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite