Pentagonul analizează opţiunile pentru viitoarele escorte militare în strâmtoarea Ormuz

Strâmtoarea Ormuz / Foto: Profimedia Images
10 March 2026, 17:34

Pentagonul a confirmat marţi că studiază “mai multe opţiuni” privind viitoarele escorte pentru navele care traversează strâmtoarea Ormuz, dar nu a indicat când vor începe aceste operaţiuni pe respectiva rută esenţială pentru transportul petrolului şi gazelor, afectată de campania americano-israeliană împotriva Iranului, relatează EFE.

Întrebat într-o conferinţă de presă, şeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Dan Caine, a spus că US Navy se pregătesc pentru posibilitatea de a le fi atribuită misiunea de a proteja navele comerciale care traversează strâmtoarea Ormuz, pe unde trec între 20% şi 25% din totalul comerţului maritim cu hidrocarburi.

“Analizăm diverse opţiuni şi vom rezolva problemele pe măsură ce vor apărea”, a adăugat generalul, care a afirmat că, atunci când va veni momentul, îi va prezenta preşedintelui american, Donald Trump, alternativele, resursele necesare şi evaluarea riscurilor.

Trump a ameninţat luni că va lovi Iranul “de 20 de ori mai puternic” dacă Teheranul “va face ceva pentru a opri fluxul de petrol prin strâmtoarea Ormuz” şi a adăugat că “moartea, focul şi furia se vor abate asupra lor” , deşi speră ca acest lucru să nu se întâmple.

Marţi va fi ziua cea mai intensă de bombardamente împotriva Iranului, potrivit secretarului american al apărării

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a spus marţi că aceasta va fi cea mai intensă zi de bombardamente împotriva Iranului de la începutul războiului şi a susţinut că Teheranul arată o capacitate de răspuns diminuată pe măsură ce continuă atacurile aeriene începute de SUA şi Israel pe 28 februarie, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Avertismentele liderului de la Casa Albă au venit după ce Gardienii Revoluţiei din Iran au afirmat că au atacat un petrolier în strâmtoarea Ormuz la sfârşitul săptămânii trecute, spunând că ruta este închisă traficului din cauza escaladării conflictului.

Preşedintele american a declarat că evaluează posibilitatea preluării controlului total asupra strâmtorii Ormuz, după ce a promis că SUA vor oferi asigurări de risc pentru companiile maritime care trebuie să tranziteze această rută strategică, situată între Golful Persic şi Oceanul Indian.

De asemenea, Donald Trump a afirmat că, dacă va fi necesar, vor fi activate escorte navale pentru a garanta trecerea prin calea navigabilă strategică.

Preţul petrolului se situează în prezent în jurul a 90 de dolari pe baril, în timp ce preţul benzinei în Statele Unite, un indice esenţial pentru Trump în acest an electoral, a crescut în medie cu aproximativ 10% şi se situează acum în jurul valorii medii de 3,50 dolari pe galon (3,85 litri).

Secretarul Consiliului suprem al securităţii naţionale din Iran, Ali Larijani, a afirmat marţi că strâmtoarea strategică Ormuz va fi o rută a păcii şi prosperităţii pentru toţi sau a înfrângerii şi suferinţei pentru instigatorii războiului, referindu-se la SUA, notează EFE.

Gardienii Revoluţiei i-au răspuns cu câteva ore înainte lui Donald Trump, avertizând că, dacă SUA şi Israelul îşi vor continua agresiunea împotriva Iranului,”nu vor permite exportul niciunui litru de petrol din regiune către partea ostilă şi partenerii acesteia până la noi ordine”.

Această strâmtoare concentrează o cincime din traficul maritim mondial de petrol, fiind totodată un punct nevralgic pentru transportul de gaze naturale, îngrăşăminte şi alte minerale esenţiale.

Atacurile asupra petrolierelor şi cargourilor care navigau prin Ormuz – care au provocat deja moartea a şapte marinari, potrivit cifrelor Organizaţiei Maritime Internaţionale – precum şi ameninţările persistente ale Gardienilor Revoluţiei de a continua aceste atacuri au blocat practic traficul în strâmtoare.

Toate acestea au contribuit la creşterea preţului petrolului la niveluri nemaiîntâlnite din 2022: luni, preţul ţiţeiului Brent, de referinţă în Europa, a ajuns aproape la 120 de dolari pe baril, deşi declaraţiile ulterioare ale lui Trump, conform cărora războiul se apropie de sfârşit, au avut un efect liniştitor, iar până la prânz se tranzacţiona sub 93 de dolari. Sursa: Agerpres

Trump, după convorbirea cu Putin: Am avut o discuție foarte bună și el dorește să fie foarte constructiv

Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit o oră la telefon luni seară despre războaiele începute de fiecare dintre ei. Sunt informații din presa americană care subliniază că Moscova a susținut public regimul de la Teheran. În pofida speculațiilor, cei doi nu ar fi vorbit și despre ridicarea sancțiunilor impuse pe exporturile de petrol ale Rusiei, anunță Kremlinul.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite