Parisul spune adio unui mijloc de transport care a dat multe bătăi de cap autorităților: trotineta electrică închiriată. Decizia, în urma unui referendum

Fara trotinete electrice inchiriate la Paris
Fara trotinete electrice inchiriate la Paris
26 august 2023, 15:20

Parisul se golește treptat de trotinetele electrice. Mai sunt câteva zile până la sfârșitul lunii, când se mai pot închiria astfel de mijloace de transport.

Sunt peste 15.000 de trotinete electrice în tot orașul.

Companiile care le puneau la dispoziția doritorilor își strâng echipamentele, cu părere de rău.

Reprezentant firmă de trotinete electrice: „Din păcate, efortul nostru nu a avut succes şi cum eliminăm trotinetele electrice. Cu toate acestea, munca noastră nu se încheie, invităm parizienii să continue să folosească mijloace de transport durabile şi practice, cu cele peste 5.000 de biciclete disponibile în oraş.”

Parizienii au votat în aprilie, la referendum, „nu” în proporție de aproape 90% pentru opțiunea fără trotinete electrice de închiriat, un vot considerat fără precedent, în ciuda unei prezente scăzute de nici 8% dintre alegători.

Anul trecut, la Paris s-au înregistrat peste 450 de accidente în care au fost implicate trotinete electrice. Trei persoane și-au pierdut viața. Peste 400 de mii de persoane au ales o trotinetă electrică în 2022 pentru a se deplasa prin capitala Franței.

Parisul nu este singurul oraș care reglementează circulația trotinetelor electrice. La Barcelona sunt interzise de la închiriere, la Oslo nu au voie să circule noaptea, iar la Lisabona viteza este limitată la 20 de km/oră. În Franța și în Germania, este interzisă circulația trotinetelor pe trotuare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite