Papa Leon al XIV-lea și-a început vizita oficială de o săptămână în Spania. Suveranul Pontif, întâmpinat la Madrid de cuplul regal și premier
Este forfotă mare la Madrid, unde Papa Leon al XIV-lea și-a început vizita oficială de o săptămână în Spania, prima a unui Suveran Pontif în această țară din ultimii 15 ani.
Papa Leon al XIV-lea a aterizat sâmbătă la ora 08:15 GMT la Madrid, prima etapă a unei vizite de stat de şapte zile în Spania, centrată în jurul temelor sociale şi legate de migraţie, informează AFP şi Reuters.
La aeroport, a fost întâmpinat de Regele Felipe, Regina Letiția şi premierul Pedro Sanchez, înainte de ceremonia oficială de la Palatul Regal.
Vizita are un puternic caracter pastoral și social, iar agenda Pontifului include întâlniri cu autorități, lideri religioși, tineri și reprezentanți ai organizațiilor caritabile.
Astăzi, Papa va vizita un centru pentru persoane fără adăpost și va participa la o rugăciune alături de sute de mii de tineri.
În timpul zborului către Madrid, Suveranul Pontif a abordat și tema abuzurilor sexuale din biserică, pe care a descris-o drept o rană încă deschisă, dar a reamintit că va continua lupta împotriva acestui fenomen.
Peste două milioane de persoane din Spania si din întreaga lume au venit la Madrid pentru eveniment.
Vizita Papei în Spania, care va dura din 6 până în 12 iunie, este aşteptată să atragă un număr mare de credincioşi şi va fi, de asemenea, primul Papă care se adresează Parlamentului spaniol.
Itinerarul primului Papă american include opriri la Madrid, Montserrat şi Barcelona, unde va inaugura cel mai nou turn al catedralei Sagrada Familia, faimoasa bazilică modernistă care a devenit cea mai înaltă biserică din lume.
În ultimele două zile ale vizitei, Leon va călători în insulele spaniole Tenerife şi Gran Canaria, în largul coastei de vest a Africii, unde se va întâlni cu migranţi şi organizaţii dedicate ajutorării lor.

