Papa Francisc cere comunităţii internaţionale să interzică maternitatea surogat

Papa Francisc
Papa Francisc / Foto: Arhivă
8 ianuarie 2024, 13:53 (actualizat 8 ianuarie 2024, 14:15)

Papa Francisc a invitat luni comunitatea internaţională să acţioneze pentru a interzice maternitatea surogat, denunţând o „comercializare” a corpului uman, relatează AFP.

„Drumul către pace presupune respect pentru viaţă, pentru fiecare viaţă umană, începând cu cea a copilului nenăscut din pântecele mamei, care nu poate fi suprimată şi nici nu poate deveni obiect de comercializare”, a declarat papa Francisc în cadrul unui discurs adresat membrilor corpului diplomatic de la Vatican, potrivit Agerpres.

„În acest sens, consider că practica maternităţii surogat este regretabilă, deoarece subminează grav demnitatea femeilor şi a copiilor”, a adăugat el.

„Prin urmare, sper că comunitatea internaţională se va angaja să interzică la nivel global această practică”, a mai spus suveranul pontif.

Biserica Catolică se opune maternităţii surogat, o tehnică de procreare asistată medical constând în implantarea unui embrion în uterul unei mame surogat, care după naştere încredinţează copilul cuplului care a solicitat această procedură.

Încă din iunie 2022, papa argentinian a calificat maternitatea surogat drept o „practică inumană”.

În noiembrie 2023, Vaticanul a afirmat că copiii cuplurilor de acelaşi sex, care sunt adoptaţi sau sunt născuţi prin intermediul mamelor surogat, ar putea fi botezaţi.

Majoritatea ţărilor europene interzic maternitatea surogat. Utilizarea mamelor surogat este uneori autorizată sau tolerată atât timp cât nu este remunerată (Belgia, Olanda, Regatul Unit, Canada, Brazilia, Columbia).

Maternitatea surogat comercială, adică maternitatea surogat remunerată, este autorizată în anumite state americane. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite