Ouăle încondeiate românești, peste mări și țări. Ileana Hotopilă – ”Tezaur Uman Viu” – a arătat câteva dintre secretele acestei îndeletniciri la un atelier, în cadrul Muzeului Țăranului Român

15 aprilie 2023, 19:58

Dacă înainte de 89 în satele bucovinene ouăle întregi erau incondeiate doar pentru localnici, după 1990 meșterii au ieșit cu artă lor în târgurile naționale și peste hotare. La fel a făcut și Ileana Hotopilă, din satul sucevean Lupcina. Pentru această femeie a fost meseria din care și-a câștigat pâinea.

Ileana Hotopilă, meşter încondeietor, Tezaur Uman Viu: Cu ouăle am fost în toate țările. Germania, Austria, Franța, Belgia, Olanda, America, Anglia, Irlanda. Am comenzi și acum, din Chicago.
Ce fac străinii cu ouăle incondeiate?
– Companii care dau cadouri la fiecare angajat. Câte 3-4.000 aveam comenzi o dată.
– Ce vor americanii să pictați pe ouă?
– Moș Crăciun, căsuțe, clopoței, cadouri.
Cu cât cumpără americanul un ou incondeiat?
– Cam 5 dolari.

Cheltuielile sunt însă pe măsură.

Ileana Hotopilă a primit anul trecut titlul de Tezaur Uman Viu. E unicul incondeietor de ouă din România cu acest titlu. Dar că să vină la București, la atelierul de incondeiat, a plătit din buzunarul ei 120 de lei la autocar. Și nu numai atât.

– Taxiul îți ia 70-80 de lei. Acum trebuie să cauți cazare.
Și ați găsit cazare în București? Plătiți dumneavoastră cazarea?
– Am găsit cu 150 de lei camera. Încă e bine. Stau dinainte de Florii. O săptămâna. De vineri dimineață.
Deci înțeleg eu că titlul de tezaur uman viu este o foaie de hârtie.
– Da, e o diplomă.
– Nu va bucurați de niciun fel de drept?
– Nu.

Nepoata și-a însoțit mătușa la București, ajutând-o cu bagajele. Tânăra a învățat de la mama ei să încondeieze ouă. Dar planul său de viață e să devină medic. Cât despre tradiție…

Teodora Bodnar, nepoata Ilenei Hotopilă: Cred că aș lasă-o doar pe planul doi. Cumva în prim plan aș avea un loc de muncă stabil și asta mai mult din pasiune. Și așa aș duce mai departe. Nu cred că aș rămâne doar pe incondeiatul ouălor.

Un ou incondeiat se vinde la târguri cu 20 de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite