Ouăle încondeiate românești, peste mări și țări. Ileana Hotopilă - ”Tezaur Uman Viu” - a arătat câteva dintre secretele acestei îndeletniciri la un atelier, în cadrul Muzeului Țăranului Român

Incondeiatul ouălor este un meșteșug străvechi, care a dus faima României peste mari și țări. Printre cei mai pricepuți artiști este și Ileana Hotopilă, care a primit și titlul de Tezaur Uman Viu. Ea a încercat zilele acestea să-i învețe și pe bucureșteni tainele acestei arte, la un atelier deschis la Muzeul Țăranului Român.

Copiii încondeiază ouă de Paște într-un atelier din Iași

Încondeierea ouălor este o tradiţie străveche. Pentru a duce mai departe secretele păstrate cu sfinţenie, la Iaşi a fost organizat un atelier pentru copii. Ei au învăţat tehnicile de bază şi au încondeiat chiar ei ouă pentru sfintele sărbători.

Sărbătoarea Învierii Domnului. Istoria Sfintelor Paşti

Paştele marchează miracolul Învierii Domnului, aduce linişte sufletească şi apropiere de familie. Spiritul sărbătorii este păstrat peste tot în lume prin slujba de sâmbată seara, când se primeşte Lumina Sfântă, şi prin creştinescul salut Hristos a Înviat!

Ultima Oră

Cele mai citite