Operațiunea ”Fabrica de vise”. Un agent de poliţie, un psiholog şi un canadian, printre cei 28 de reţinuți. Rețeaua furniza droguri inclusiv elevilor, pe care le mascau în bomboane, jeleuri și țigări electronice
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea a 28 de inculpaţi, în dosarul privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.
Un agent de poliţie, un psiholog şi un cetăţean canadian se află printre cele 28 de persoane reţinute
Un agent de poliţie, un psiholog şi un cetăţean canadian se află printre cele 28 de persoane reţinute în dosarul de producere şi comercializare de dispozitive de vapat şi produse ‘edibles’, informează, miercuri, DIICOT şi IGPR.
„Precizăm că printre persoanele reţinute se află un cetăţean canadian, acţionar majoritar al fabricii situate în judeţul Iaşi, un agent de poliţie şi un psiholog”, arată DIICOT.
În privinţa agentului de poliţie, IGPR menţionează că acesta este din cadrul IPJ Iaşi şi ar fi fost implicat în activitatea de ambalare a substanţelor.
„În conformitate cu prevederile legale, cel în cauză a fost pus la dispoziţie, urmând ca, în funcţie de evoluţia anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege. Precizăm că acţiunea din data de 19.09.2023 a beneficiat şi de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. De asemenea, Poliţia Română se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanţă cu legea. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege. Susţinem toate activităţile specifice procedurilor penale şi avem ca deziderat funcţionarea sistemului doar cu poliţişti integri şi profesionişti!”, arată IGPR.
În acest caz, anchetatorii ieşeni au efectuat marţi 121 de percheziţii domiciliare în 23 de judeţe – Iaşi, Alba, Hunedoara, Sibiu, Neamţ, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj, Maramureş, Dolj, Brăila, Galaţi, Vrancea, Argeş, Buzău, Botoşani, Suceava, Timiş, Arad, Mureş, Harghita, Vaslui – şi în Bucureşti.
Rețeaua furniza droguri inclusiv elevilor, pe care le mascau în bomboane, jeleuri și țigări electronice
„S-a reţinut că începând cu finele anului 2022 mai multe persoane care sunt angajate sau controlează două societăţi comerciale de pe raza judeţului Iaşi au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În acest context aceştia produc şi comercializează dispozitive electronice de vapat şi produse de tip ‘edibles’ (jeleuri, prăjituri, drajeuri etc) cunoscând că au în compoziţie substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, identificându-se în cursul investigaţiilor substanţele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P şi în unele cazuri inclusiv THC. De asemenea, s-a stabilit că în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023 membrii grupului infracţional au produs în vederea comercializării peste 100.000 de dispozitive tip Vape care conţineau substanţe care produc efecte psihoactive (HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viaţa persoanelor care le consumă”, spun anchetatorii.
În judeţul Iaşi, se afla o fabrică în care se produceau aceste dispozitive, iar, la nivel naţional, au mai fost descoperite 5 spaţii folosite ca depozite. În interiorul fabricii, au fost descoperite aproximativ 40 de tone de cânepă industrială, ce urma a fi prelucrată, pentru obţinerea de substanţe psihoactive.
Din estimările efectuate a rezultat faptul că în această fabrică s-au investit 5.000.000 de euro, dintre care aproximativ 1,2 milioane de euro în aparatură modernă, precizează IGPR.
În cursul acestei zile va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.
În urma descinderilor de marți, 42 de persoane sunt audiate la DIICOT Iași.
Luni au avut loc descinderi în judeţele Iaşi, Alba, Hunedoara, Sibiu, Neamţ, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj, Maramureş, Dolj, Brăila, Galaţi, Vrancea, Argeş, Buzău, Botoşani, Suceava, Timiş, Arad, Mureş, Harghita, Vaslui şi în municipiul Bucureşti.
În perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupării la care au descins marți autoritățile ar fi produs, în vederea comercializării, peste 100.000 de dispozitive de tip „VAPE”, care ar fi conținut substanțe care produc efecte psihoactive (HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă. De asemenea substanțele se găseau și în produse de tip „edibles” (jeleuri, prăjituri, drajeuri). Toate acestea erau vândute copiilor și tinerilor.
Ce este HHC, drogul vândut în dispozitive de vapat și dulciuri
Sub formă de flori uscate, uleiuri, rășini sau lichide de vaping, produsele HHC pot fi ingerate, fumate sau inhalate, fiind tot mai multe astfel de produse pe piață care se vând la liber. HHC-ul (hexahydrocannabinol) este un produs chimic derivat al THC-ului (cabanis).
HHC a apărut la sfârșitul anului 2021 în Statele Unite și apoi a devenit popular în Europa în 2022, potrivit Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT).
Centrul European de Monitorizare pentru Droguri și Dependențe (EMCDDA) își centrează raportul din luna aprilie a acestui an pe substanța denumită hexahidrocannabinol (HHC), o moleculă semisintetică. Sintetizat din canabidiol (CBD) extras din plante de canabis cu conținut scăzut de THC (cânepă), este primul canabinoid semisintetic (SSC) raportat în UE.
Deși a fost descris pentru prima dată în literatura științifică în 1940, HHC a fost identificat prima dată în Europa în mai 2022. A fost monitorizat drept nouă substanță psihoactivă (NPS) de către Sistemul de avertizare timpurie (EWS) al UE din octombrie 2022. HHC nu se regăsește nici în convențiile internaționale antidrog.
În prezent, se cunosc relativ puține lucruri despre efectele și riscurile utilizării HHC, potrivit EMCDDA.
Până în 31 martie 2023, 20 de state membre ale UE raportaseră că au identificat pe piață produse care conțin HHC, substanță care nu este reglementată în majoritatea țărilor europene.
De când HHC a fost detectat pentru prima dată în Europa, alte două canabinoide semisintetice , HHC acetat (HHC-O) și hexahidrocannabiphorol (HHC-P), au fost de asemenea identificate pe piața europeană, ceea ce poate semnala prima nouă schimbare majoră pe piață pentru înlocuitori „legali” ai canabisului, de când produsele de tip Spice au apărut în Europa cu peste 15 ani în urmă, conform EMCDDA.
Potrivit mai multor studii citate de centrul european, HHC are efecte similare cu THC, principala substanță psihoactivă din canabis.
HHC este vândut la liber ca înlocuitor al produselor de canabis și THC într-o gamă de produse precum țigări electronice, uleiuri sau jeleuri, iar în reclame se fac adesea comparații cu efectele canabisului și ale THC.