OMS Europa: Actualul val de căldură este doar „o repetiţie generală”, verile următoare vor fi mai dificile
Cel mai recent val de căldură care a lovit Europa este doar „o repetiţie generală”, în contextul în care situaţia se va agrava în perioada următoare, a declarat marţi directorul regiunii europene din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de DPA.
„Verile viitoare vor fi mai dificile”, a prezis Hans Kluge, directorul OMS Europa, într-o declaraţie. El a avertizat că Europa se încălzeşte de peste două ori mai repede decât media globală şi a afirmat că valurile de căldură nu mai reprezintă evenimente izolate, ci crize recurente, care devin din ce în ce mai frecvente, mai intense şi mai îndelungate.
„Fiecare dintre verile următoare în care nu reuşim să ne pregătim pentru ele va fi o vară pentru care vom plăti cu vieţi omeneşti”, a declarat Hans Kluge.
El a menţionat că, în Franţa, apelurile medicale de urgenţă au crescut cu până la 50% în unele oraşe şi că, la Londra, capitala Regatului Unit, serviciul de ambulanţă a primit cel mai mare număr de apeluri de urgenţă înregistrat vreodată într-o singură zi pentru situaţii care puneau viaţa în pericol.
În Spania, sistemul de monitorizare a mortalităţii a estimat deja peste 300 de decese suplimentare asociate caniculei în doar câteva zile. Italia a raportat cinci astfel de decese în 24 de ore.
Însă Hans Kluge a subliniat, de asemenea, că „prevenirea dă roade” şi a evidenţiat câteva succese. Barcelona şi-a extins reţeaua de adăposturi climatice pentru a include biblioteci, centre civice, parcuri şi farmacii.
Parisul a activat registrul de monitorizare a stării de bine a rezidenţilor vârstnici şi vulnerabili şi a restricţionat vânzările publice de alcool.
Italia a introdus restricţii privind munca în aer liber în timpul celor mai fierbinţi ore ale zilei în unele regiuni ale sale, cu măsuri de şomaj tehnic, astfel încât lucrătorii să nu piardă din veniturile lor.
Hans Kluge a solicitat eforturi mai mari. „Mai mult de jumătate dintre ţările europene încă nu dispun de un plan de acţiune cuprinzător privind sănătatea în condiţii de caniculă. Acest lucru trebuie să se schimbe”, a afirmat el.

