O ursoaică rămasă blocată într-o pubelă de gunoi a fost salvată de jandarmi. Cei trei pui o așteptau în apropiere
Alerta a fost declanşată în jurul orei 3 dimineaţa, când un bărbat a sunat la 112.
Au intervenit jandarmii care au reuşit, după o oră, cu ajutorul troliului de la maşină, să ridice capacul tomberonului şi să elibereze ursoaica.
Aceasta s-a alăturat celor 3 pui care o aşteptau în apropiere şi au dispărut în pădure.
În acest an, în judeţul Harghita, incursiunile urşilor în zonele locuite s-au înmulţit. Până acum, 5 persoane au fost atacate.
Din estimările pădurarilor, doar în Harghita trăiesc aproximativ 1.400 de urși.