Ce ministere ia PSD în noul Guvern. Șase portofolii pentru social-democrați, dacă decid să intre la guvernare
La PSD a fost ședință astăzi, în urma căreia s-a creionat viitoarea guvernare cu posibila participare a social-democraților. În afară de ședința de marți, vor urma alte două ședințe în care vor stabili nume și portofolii.
Vineri vor avea o întâlnire în care vor da vot pentru intrarea sau nu la guvernare, în funcție de rezultatul negocierilor de joi de la guvern. Social-democrații vor avea un vot extins online, în filiale. Ar putea să fie angrenate nu mai puțin de 4.000 de persoane în această consultare largă, anunțată de Sorin Grindeanu.
De asemenea, sâmbătă va mai fi o ședință a Consiliului Politic Național, pentru a valida echipa de miniștri pe care o propune PSD.
În privința ministerelor, PSD va avea cu siguranță, din informațiile pe care le avem acum, Justiție, Transporturi, Muncă, Agricultură și Sănătate, dar este încă o necunoscută dacă vor lua Fondurile Europene sau Energia. De asemenea, de remarcat că PSD, în urma negocierilor de la guvern de miercuri, a rămas cu doar 6 ministere.
PNL ar urma să aibă Internele, Finanțe, Educație și, în negociere cu PSD, Ministerul Energiei sau Fondurile Europene.
Partidul Social Democrat mai dorește să numească un judecător la Curtea Constituțională.