În anii 1980, Ronald Reagan și Margaret Thatcher au construit un nou conservatorism în jurul piețelor și al libertății. Astăzi, Donald Trump, Viktor Orban și o echipă pestriță de politicieni occidentali au demolat această ortodoxie, punând în locul ei un conservatorism etatist, „anti-înțelepciune”, care pune suveranitatea națională înaintea individului.
Acești conservatori naționaliști fac parte din ce în ce mai mult dintr-o mișcare globală cu propriile rețele de gânditori și lideri legați de o ideologie comună. Ei simt că acum conservatorismul le aparține – și s-ar putea să aibă dreptate.
În ciuda numelui său, conservatorismul naționalist nici că poate fi mai diferit de ideile lui Reagan și Thatcher. În loc să fie sceptici față de guvernele mari, conservatorii naționaliști cred că oamenii obișnuiți sunt asaltați de forțe globale impersonale și că statul este salvatorul lor.
Spre deosebire de Reagan și Thatcher, ei urăsc punerea în comun a suveranității în cadrul organizațiilor multilaterale, suspectează piețele libere că sunt manipulate de elite și sunt ostili migrației. Ei disprețuiesc pluralismul, în special cel multicultural. Conservatorii naționaliști sunt obsedați de desființarea instituțiilor pe care le consideră contaminate de wokeness și globalism.
În locul unei credințe însorite în progres, conservatorii naționaliști sunt cuprinși de declinism. William Buckley, un gânditor din vechea școală, a glumit cândva: „Un conservator este cineva care stă în fața istoriei, strigând stop”. Prin comparație, conservatorii naționaliști sunt revoluționari. Ei nu văd Occidentul ca pe orașul strălucitor de pe deal, ci ca pe Roma înainte de cădere – decadentă, depravată și pe cale să se prăbușească în mijlocul unei invazii barbare. Înrăiți în opoziția lor față de progres, ei vor să distrugă acum și liberalismul clasic, scrie The Economist.
Unii se așteaptă ca toate acestea să fie trecute cu vederea. Conservatorii naționaliști sunt prea incoerenți pentru a reprezenta o amenințare, spun ei. Giorgia Meloni, prim-ministrul Italiei, susține Ucraina; Orban are o slăbiciune pentru Rusia. Partidul polonez Lege și Justiție (PiS) este anti-gay; în Franța, Marine Le Pen este permisivă. În plus, obsesia cu suveranitatea națională înrăutățește situația oamenilor, pe măsură ce comerțul se prăbușește, creșterea economică stagnează și drepturile civile sunt reduse. Alegătorii ar alege cu siguranță refacerea acelei lumi construite de liberalism.
Acest punct de vedere este, de fapt, o resemnare impardonabilă, atrage atenția The Economist. Conservatorismul naționalist este politica nemulțumirilor: dacă politicile duc la rezultate proaste, liderii săi vor da vina pe globaliști și imigranți și vor susține că acest lucru nu face decât să dovedească cât de mult dezaxată omenirea.
Cu toate contradicțiile lor, conservatorii naționaliști au reușit să se unească în jurul ostilității lor față de dușmanii comuni, inclusiv față de imigranți (în special musulmani), globaliști și toți presupușii lor complici. Cu nouă luni înainte de alegerile din America, Trump subminează deja NATO.
Trebuie să-i luăm în serios pe acești conservatori din cauza perspectivelor lor electorale. Trump conduce în sondajele din America. Se așteaptă ca extrema-dreaptă să se descurce bine la alegerile parlamentare europene din iunie. În Germania, în decembrie, Alternativa pentru Germania a atins un nivel record de 23% în sondaje. Anticipând o realegere pierdută a lui Rishi Sunak, conservatorii stridenți pro-Brexit și anti-migrație complotează pentru a prelua partidul. În 2027, Le Pen ar putea foarte bine să devină președintele Franței.
Iar conservatorii naționaliști contează pentru că, atunci când reușesc să câștige o funcție, totul se schimbă. Prin faptul că își propun să acapareze instituțiile statului, inclusiv instanțele, universitățile și presa independentă, ei își consolidează controlul asupra puterii.
Este ceea ce a făcut partidul Fidesz al lui Orban în Ungaria. În America, Trump a fost explicit privind proiectele sale autocratice. Oamenii care lucrează pentru el au întocmit documente politice care stabilesc un program de capturare a birocrației federale.
Odată ce instituțiile au fost slăbite, va fi greu să le restabilești. În Polonia, PiS a avut același program, înainte de a fi înlăturat în alegerile de anul trecut. Coaliția de centru-dreapta care l-a învins se luptă acum să-și afirme controlul.
Cum ar trebui, așadar, conservatorii de stil vechi și liberalii clasici să se confrunte cu conservatorismul naționalist?
Un răspuns este să ia în serios nemulțumirile legitime ale oamenilor. Cetățenii din multe țări occidentale văd în migrația ilegală o sursă de dezordine și un consumator de bani publici.
Aceștia se tem că copiii lor vor crește mai săraci decât ei. Sunt îngrijorați de faptul că își pierd locurile de muncă în favoarea noilor tehnologii. Cred că instituții precum universitățile și presa au fost capturate de elite ostile, iliberale și de stânga. Îi văd pe globaliștii care au prosperat în ultimele decenii ca pe membrii unei caste arogante și egoiste, cărora le place să creadă că au ajuns la vârf într-o meritocrație, când, în realitate, succesul lor a fost moștenit.
Aceste plângeri au gradul lor de validitate, iar le lua în derâdere nu face decât să ne demonstreze cât de rupte de realitate au devenit elitele.
Liberalii și conservatorii de stil vechi au nevoie de politici care să facă față acestor chestiuni. Migrația legală este mai ușoară dacă cea ilegală este limitată. Normele restrictive de planificare îi scot pe tineri de pe piața imobiliară. Pentru a avea societatea cu adevărat deschisă pe care pretind că și-o doresc, liberalii trebuie să facă presiuni pentru ca instituțiile intelectuale de elită – întreprinderile, ziarele și universitățile de top – să întruchipeze principiile liberalismului, în loc să cedeze cenzurii și gândirii de grup.
Cu toate că stânga iliberală și dreapta iliberală sunt dușmani de moarte, ajung de fapt legate prin răfuielile lor cu restul spectrului politic.
Pentru a diminua retorica conservatorismului naționalist despre cum modul de viață al oamenilor este amenințat, liberalii trebuie, de asemenea, să-și revendice unele dintre ideile adversarilor lor.
În primul rând, ar trebui să recunoască faptul că și stânga poate fi iliberală. Dacă liberalii sunt prea timorați să apere principii precum libertatea de exprimare și drepturile individuale împotriva exceselor stângii, își vor submina în mod fatal capacitatea de-a le apăra împotriva dreptei.
În loc să cedeze puterea miturilor și simbolurilor naționale oportuniștilor politici, liberalii trebuie să treacă peste jena lor în ceea ce privește patriotismul, dragostea naturală pentru propria țară.
Marea forță a liberalismului este că este adaptabil. Mișcările aboliționiste și feministe au desființat ideea că unii oameni contează mai mult decât alții. Argumentele socialiste despre echitate și demnitate umană au ajutat la crearea statului bunăstării. Argumentele libertariene despre libertate și eficiență au dus la piețe mai libere și la o limitare a puterii statului. Liberalismul se poate adapta și la conservatorismul naționalist, conchide The Economist.
Urmărește-ne pe Google News
