O tânără din Spania a fost concediată pentru că ajungea prea devreme la serviciu

Tănără concediată/Foto: Profimedia Images
15 December 2025, 11:47 (actualizat 15 December 2025, 11:50)

Punctualitatea este de obicei un atu, dar o tânără din Spania și-a pierdut locul de muncă tocmai pentru că ajungea prea devreme la serviciu. Obiceiul său a fost considerat problematic, iar tribunalul a validat concedierea, stârnind dezbateri aprinse pe rețelele sociale.

Deși pentru mulți a ajunge devreme poate fi considerată o virtute, acest lucru a devenit o pacoste pentru o femeie din Spania, care și-a pierdut locul de muncă pentru că se prezenta în mod repetat înainte de ora oficială a începerii programului.

Cazul, care a generat dezbateri aprinse pe rețelele sociale și între experții în muncă, a fost analizat de un tribunal din Alicante, care a decis să susțină decizia companiei și să valideze concedierea, potrivit publicației noticiascaracol.

Tânăra, în vârstă de 22 de ani, lucra într-o companie de logistică și avea obiceiul să ajungă cu 30–45 de minute înainte de începerea oficială a programului, la ora 7:30.

Deși punctualitatea este de obicei văzută ca un semn de angajament, pentru superiorii săi această practică a devenit o situație problematică care a început să afecteze dinamica echipei. Inițial avertismentele au fost verbale, apoi conducerea i-a comunicat formal că trebuie să respecte programul stabilit. Chiar a primit un avertisment în 2023, dar angajata a continuat rutina de a se trezi devreme pentru serviciu, acumulând încă 19 sosiri mai devreme în lunile următoare.

Comportamentul s-a repetat, iar compania a decis să o concedieze pentru ceea ce a considerat o conduită gravă. Justificarea s-a concentrat pe faptul că angajata nu respecta instrucțiunile directe și afecta coordonarea echipei, un aspect considerat esențial pentru operativitatea departamentului de logistică.

Tânăra, nemulțumită de decizie, a decis să facă apel împotriva concedierii. A susținut că sosirea timpurie era legată de volumul de muncă pe care trebuia să-l gestioneze și că acționarea în avans era o modalitate de a rămâne la zi cu sarcinile atribuite. Cu toate acestea, la proces nu a prezentat dovezi care să susțină această afirmație.

De asemenea, angajatorul a precizat că angajata nu doar că nu respecta programul, dar a încercat și să se conecteze în aplicația companiei înainte de a ajunge fizic la birou în mai multe ocazii. La aceasta s-a adăugat un alt incident – a vândut fără permisiune bateria unei mașini a companiei, ceea ce a constituit, în opinia companiei, un geste de neloialitate.

Tribunalul pentru Muncă din Alicante a analizat cazul și a concluzionat că nu era vorba doar de o problemă de punctualitate, ci de un refuz repet de a respecta regulile interne. Decizia a menționat că comportamentul angajatei „dăuna organizării interne și afecta relația de încredere”, aspecte esențiale în orice raport de muncă. În consecință, tribunalul a validat concedierea și a stabilit că compania a acționat în limitele prevăzute de lege.

Pro și contra pe rețele sociale

Între timp, cazul a generat reacții împărțite pe rețelele sociale. Unii utilizatori și-au arătat sprijinul pentru tânără, afirmând că concedierea a fost excesivă pentru un comportament care, la prima vedere, ar putea fi interpretat ca un exces de angajament. „Dacă întârzii, se supără. Dacă ajungi devreme, tot se supără”, a comentat un utilizator.

Alții au spus că nu au mai auzit de cineva care și-a pierdut locul de muncă pentru că a ajuns mai devreme.

Un cunoscut avocat spaniol, a explicat că sentința emisă de tribunal susține organizația datorită naturii cazului. A menționat că efectuarea de ore suplimentare neautorizate de companie, dacă „nu este permisă, poate fi considerată o încălcare contractuală și suficient de gravă pentru a te concedia, atâta timp cât sancțiunea este proporțională, așa cum s-a întâmplat în acest caz”.

A explicat că comportamentul femeii a fost repetitiv și că a primit mai multe atenționări. Prin urmare, a recomandat respectarea programului de muncă.

Tânăra concediată poate încă să facă recurs la Tribunalul Suprem din Valencia, deși pentru moment decizia tribunalului din Alicante își păstrează valabilitatea și susține poziția companiei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite