Meta şi Microsoft anunţă concedieri, pe fondul majorării investiţiilor în AI

META AI / Profimedia Images
24 April 2026, 10:51

Două dintre cele mai mari companii de tehnologie din SUA, Meta Platforms şi Microsoft, au anunţat joi reduceri de personal şi măsuri de restructurare, pe fondul ajustării operaţiunilor, în urma majorării investiţiilor în AI (inteligenţă artificială), transmit agenţia turcă de presă Anadolu şi Xinhua.

Meta ar urma să concedieze 10% din forţa sa de muncă, sau aproximativ 8.000 de angajaţi, şi de asemenea va renunţa la aproximativ 6.000 de posturi vacante.

Într-un memoriu către angajaţi compania a precizat că reducerile de personal vor avea loc în 20 mai, în vederea îmbunătăţirii eficienţei şi compensării investiţiilor în AI, inclusiv modele lingvistice mari (Large Language Models – LLM).

Directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, accelerează parteneriatele şi cheltuielile cu infrastructura AI, compania anunţând cheltuieli record de capital în acest an, între 115 şi 135 miliarde de dolari.

Meta a informat că angajaţii afectaţi vor primi plăţi compensatorii şi servicii de sprijin. La 31 decembrie 2025, Meta avea pe plan global 78.865 de angajaţi.

Gigantul tehnologic Block concediază 40% dintre angajați. Motivul: IA poate face mai mult, cu mai puțini angajați

Block, compania din spatele Square, Cash App și Afterpay, reduce personalul cu 40%. Motivul: „instrumentele de inteligență (artificială)”, potrivit unei scrisori adresate acționarilor de către cofondatorul Jack Dorsey. Dorsey consideră că majoritatea companiilor vor urma acest exemplu în viitorul apropiat.

Separat, Microsoft a anunţat că va implementa o schemă de plecări voluntare care vizează până la 7% din forţa sa de muncă din SUA.

Programul este dedicat angajaţilor şi cadrelor de conducere. Decizia face parte din eforturile de adaptare la schimbările determinate de AI şi de ajustare a sistemului intern de compensaţii, a precizat compania.

Microsoft şi-a majorat investiţiile în centre de date pentru a sprijini serviciile AI, aşa cum au făcut şi alte mari companii de tehnologie.

La 30 iunie 2026, Microsoft avea pe plan global 228.000 de angajaţi cu normă întreagă, din care 125.000 în Statele Unite. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite