O miliţie pro-iraniană îndeamnă la crearea unui front unit pentru a expulza forţele americane din Irak
O miliţie islamică pro-iraniană din Irak a făcut apel la crearea unui front unit cu alte grupuri armate pentru a expulza forţele americane din ţară, informează dpa.
Într-o declaraţie vineri seara, Rezistenţa Islamică din Irak a făcut apel la „fraţii lor întru jihad să se alăture rezistenţei şi să participe efectiv la expulzarea ocupaţiei în această etapă istorică în Irak şi în regiune„.
„Inamicul ocupant… înţelege doar limbajul armelor„.
Irakul a denunţat atacul american cu drone. Coaliţia militară internaţională din ţară, condusă de SUA, devine un „factor pentru instabilitate”, a afirmat Bagdadul.
Coaliţia condusă de Washington împotriva grupării Stat Islamic a fost creată după ce gruparea extremistă islamistă a invadat zone mari din nordul Irakului şi Siriei în 2014. În 2021, Irak şi SUA au convenit să îi transforme rolul într-unul non-combatant.
Luna trecută, premierul irakian Mohammed al-Sudani a anunţat că va avea loc un dialog pentru a programa încetarea sarcinilor coaliţiei în ţară.
Armata americană a lovit ţinte în Siria şi Irak în ultimele săptămâni ca răspuns la atacurile miliţiilor aliate cu Iranul asupra forţelor sale din regiune.
Pe 28 ianuarie, trei soldaţi americani au fost ucişi într-un atac cu drone de către miliţiile pro-iraniene în Iordania, în apropierea graniţei cu Siria. Rezistenţa Islamică din Irak a revendicat responsabilitatea pentru atacul din 28 ianuarie. Preluare: Agerpres