O discuție tensionată, sinceră și, uneori, “incomodă”. Argumentele lui Trump în conversația cu Zelenski
Donald Trump și Volodimir Zelenski s-au întâlnit vineri, timp de câteva ore, alături de principalii lor consilieri, pentru o discuție descrisă de mai multe persoane familiarizate cu situația drept una tensionată, sinceră și, uneori, „incomodă”, relatează CNN.
Trump i-a spus clar lui Zelenski, într-o conversație „directă și sinceră”, că, deocamdată, Kievul nu va primi rachetele cu rază lungă de acțiune pe care și le dorește și care pot lovi adânc în Rusia.
Un oficial american a declarat că Trump are impresia că Ucraina caută să escaladeze și să prelungească conflictul și că liderul de la Casa Albă este îngrijorat de potențialele pierderi din timpul iernii grele care se apropie.
La scurt timp după încheierea întâlnirii, Donald Trump a insistat pentru o încetare a focului de-a lungul liniilor de luptă actuale și a cerut oprirea uciderilor.
El le-a declarat apropiaților că acest lucru este impus de „realităților conflictului”, argumentând că au fost prea multe distrugeri și prea multe pierderi de vieți omenești, a detaliat un oficial citat de CNN.
„Ambele părți trebuie să ajungă la un acord”, a declarat un alt oficial, argumentând că aceste condiții nu vor face decât să se înrăutățească.
Zelenski a descris pe rețelele de socializare discuția cu Donald Trump drept una “directă”, care „poate contribui în mod real la încheierea acestui război”.

