O adolescentă s-a electrocutat la fire de tensiune căzute pe o stradă din București. A fost dusă inconștientă la spital

Număr de urgență 112. Ambulanța SMURD
Număr de urgență 112. Ambulanța SMURD
18 February 2026, 22:08

O adolescentă de 16 ani s-a electrocutat, miercuri, pe o stradă din Sectorul 6 al Capitalei, la fire de tensiune rupte de un copac și căzute pe sol.

Un echipaj SMURD i-a acordat primul ajutor, apoi a fost transportată la spital, în stare de inconștiență.

”Astăzi, în jurul orei 18:00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 21 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar afla căzută pe o stradă din Sectorul 6, posibil electrocutată. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au identificat o minoră, în vârstă de 16 ani, care se afla în stare de inconștiență, prezentând semne vitale”, a transmis Poliția Capitalei.

Zona a fost delimitată și securizată de polițiști, prin instituirea unui perimetru de siguranță și restricționarea accesului persoanelor, până la sosirea unei echipe specializate.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 21 Poliție, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale ce se impun.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite