NY Times, analiză despre tactica Israelulului de a continua să elimine lideri iranieni de prim rang: ”Oare va da roade?”

Marți, oficialii israelieni au prezentat uciderea lui Ali Larijani, liderul de facto al Iranului, ca pe un succes al serviciilor de informații și al eficacității militare. Împreună cu un atac devastator îndreptat împotriva comandanților de vârf ai miliției de securitate internă a țării, acesta a reprezentat cea mai gravă lovitură dată regimului de la Teheran de la prima zi a atacului americano-israelian, atunci când atacurile aeriene i-au ucis pe ayatollahul Ali Khamenei și pe principalii săi comandanți militari într-un complex din Teheran, arată New York Times într-o analiză semnată de David M. Halbfinger, șeful biroului din Ierusalim al ziarului New York Times, coordonator regional pentru Israel, Gaza și Cisiordania, despre tactica Israelului de a lichida punctual lideri importanți ai regimului de la Teheran

Autorul susține că aceste lovituri au evidențiat cât de mult se bazează Israelul pe asasinatele țintite pentru a-și atinge obiectivele de război – în special obiectivul de a destabiliza guvernul iranian și de a contribui la pregătirea terenului pentru o revoltă populară prin slăbirea forțelor sale de securitate internă care, la începutul acestui an, au ucis mii de protestatari neînarmați.

„Dacă vom continua pe această cale, le vom oferi șansa de a-și lua soarta în propriile mâini”, le-a spus marți premierul Benjamin Netanyahu israelienilor într-un mesaj video.

Israel Katz, ministrul apărării al țării, cunoscut pentru declarațiile sale bombastice, a afirmat că a ordonat armatei să continue vânătoarea liderilor iranieni și să „taie în mod repetat capul caracatiței, pentru a nu-i permite să crească”.

Însă moartea lui Larijani ridică semne de întrebare cu privire la motivul pentru care Israelul ucide atât de mulți lideri iranieni: oare pentru că aceasta pare cea mai sigură cale de a-și atinge obiectivele militare – sau pur și simplu pentru că poate? Această abordare riscă să se întoarcă împotriva sa în moduri imprevizibile, susține analiza din New York Times, care amintește experiență îndelungată a Israelului în eliminarea dușmanilor săi.

În 1972, după ce 12 dintre sportivii săi olimpici au fost uciși la Munchen, Israelul a lansat o campanie de răzbunare care a durat ani de zile, cu scopul de a-i ucide pe toți cei responsabili. La începutul anilor 2000, a împușcat sau a aruncat în aer mulți palestinieni pe care i-a acuzat de terorism în timpul celei de-a doua Intifada. Iar în 2024, l-a ucis pe Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, într-un atac aerian asupra sediului său din Beirut. (Succesorul său a fost ucis într-un atac aerian câteva zile mai târziu).

Unii analiști israelieni citați de ziarul american susțin că există unele motive de a considera că această tactică ar putea acum să slăbească Iranul într-o măsură suficientă încât guvernul să dea semne că este dispus să facă compromisuri în ceea ce privește ambițiile sale nucleare și capacitățile în materie de rachete balistice.

Sima Shine, fost ofițer al Mossadului și expert la Institutul pentru Studii de Securitate Națională din Tel Aviv, în Iran și grupările sale afiliate (n.r. – Hezbollah, Hamas), a remarcat că asasinarea lui Nasrallah a contribuit la slăbirea Hezbollahului până la punctul în care gruparea militantă susținută de Iran a acceptat un armistițiu cu Israelul, la sfârșitul anului 2024.

„S-ar putea ajunge la un moment în care (n.r.-Hezbollah, miliție șiită pro-iraniană din Liban) să spună: «Este prea mult pentru noi»”„Încă nu am ajuns acolo și ei nu spun asta, dar s-ar putea întâmpla”, a spus Shine.

„Eliminarea comandanților miliției de securitate internă, Basij, ar putea, de asemenea, contribui în mare măsură la convingerea membrilor de rang inferior să «se trezească dimineața și să nu se ducă la muncă»”, a completat ea.

Însă uciderea unui lider iranian de rang înalt, precum Larijani, s-ar putea dovedi contraproductivă, în funcție de cine îi va lua locul, a avertizat specialista israeliană citată de The Times.

Potrivit acesteia, Larijani avea reputația de a fi un pragmatic, capabil să colaboreze atât cu moderații, cât și cu liderii militari de linie dură. Moartea lui ar putea întări poziția unor figuri de linie dură, precum șeful Gărzii Revoluționare Islamice și președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, el însuși fost comandant al Gărzii Revoluționare Islamice.

„Ei sunt cei care duc efectiv războiul. Iar consolidarea Gărzii Revoluționare Islamice înseamnă continuarea rezistenței, continuarea războiului și formularea unor cereri inacceptabile pentru Statele Unite și Israel”, spune Shine.

Alți experți consultați de publicația citată susțin că actuala conducere a Iranului – „bancă de rezerve”, ca în limbajul sportiv – este prea puternică pentru ca Israelul să poată vreodată să ducă guvernul iranian la colaps. După moartea ayatollahului Khamenei, Iranul l-a numit pe fiul său, Mojtaba Khamenei, un alt susținător al liniei dure, ca succesor al acestuia în funcția de lider suprem.

„Decapitarea are limitele sale”, a declarat și Danny Citrinowicz, fost șef al secției iraniene a serviciilor de informații militare israeliene, citat de The Times.

„Nu cred că am reușit să ne facem o idee clară despre capacitatea Iranului de a găsi înlocuitori care să preia funcțiile celor care au fost decapitați”, adaugă el.

Citrinowicz a remarcat că Israelul a ucis aproape toți liderii Hamas din Gaza, precum și pe Nasrallah și pe succesorul său la conducerea Hezbollah. Cu toate acestea, ambele organizații continuă să funcționeze, deși sunt considerabil slăbite.

„Nu e vorba că nu consider decapitarea un instrument important. Dar nu putem construi o strategie bazându-ne doar pe asta”, a concluzionat el,

„Un respect sănătos față de necunoscut – cum ar fi consecințele neintenționate – constituie, de asemenea, un argument împotriva dependenței excesive de asasinatele țintite”, a declarat și Ami Ayalon, în vârstă de 80 de ani, fost comandant al Agenției de securitate internă și al Marinei Israelului.

Într-un interviu mai vechi, el și-a amintit că îi avertizase pe oficialii americani sceptici că răsturnarea lui Saddam Hussein în Irak ar fi dus la haos, și nu la înflorirea democrației.

„Suntem foarte, foarte aproape de a provoca haos nu doar în Iran, ci în tot Orientul Mijlociu”, a fost avertismentul Ayalon preluat în analiza din ziarul american.

Expertul octogenar i-a criticat pe liderii americani și israelieni pentru că nu au reușit să formuleze obiective clare și realizabile pentru acest război. De asemenea, el a sugerat că discursul optimist, dar vag, al premierului israelian Netanyahu privind „crearea condițiilor” necesare pentru ca poporul iranian să răstoarne regimul era greșit, înșelător sau ambele:

„Să presupunem că Bibi (n.r. – porecla lui Netanyahu) are dreptate. Va dura luni sau ani. Sunt milioane de oameni care depind de regim și care înțeleg că, a doua zi după război, vor fi măcelăriți. Și vor lupta și vor ucide pentru a împiedica acest lucru să se întâmple.”

Analiza din The Times se încheie cu o frază memorabilă a fostului comandant al Agenției de securitate internă și al Marinei Israelului:

„La șah, există jucători nechibzuiți care cred că, pentru a câștiga, este suficient să-l elimine pe rege. Dar, în cazul ideologiei, fiecare jucător joacă un rol important pe câmpul de luptă”