“Nu atacă oameni”, spun specialiștii în comportamentul animalelor, după imaginile surprinse în Poiana Brașov cu un biciclist urmărit de lup
Lupul filmat când fugea după un biciclist pe drumul dintre Brașov și Poiană e posibil să se fi desprins dintr-o haită, cum se întâmplă după sezonul rece, potrivit specialiștilor. Și ar putea să mai apară în zone din afara pădurii. Lupul nu atacă oamenii, mai spun aceștia. Dar cei care au filmat scena devenită virală s-au temut pentru viața biciclistului urmărit de lup.
Un şofer l-a ajutat pe biciclist și l-a dus într-o zonă fără pericol.
Reprezentanții fondului cinegetic din zona Poiana Brașov spun că lupii trăiesc acolo dintotdeauna, doar că sunt foarte greu de întâlnit. Tocmai de aceea, ei cred că exemplarul filmat pe șosea are un comportament total neobișnuit și împreună cu autoritățile locale vor decide dacă trebuie luată vreo măsură în acest sens.
Specialiștii în comportamentul animalelor sălbatice spun că oamenii nu ar trebui să se teamă de lup. Nici chiar de o haită.
Dan Ionescu, conf. univ. Facultatea de Silvicultură, Universitatea Transilvania Brașov: Este lup în mod cert. Un comportament oarecum obişnuit, pentru că, fie e vorba de o femelă gestantă, i s-au mai făcut nişte poze, tot pe drumul Poienii, în aceeaşi perioadă, posibil acelaşi exemplar să fie. Cert e că nu trebuie să ne speriem sub nicio formă, pentru că lupul nu atacă omul. Nu e niciun fel de pericol.
Doi turiști care coborau cu mășina din Poiana Brașov au văzut când lupul urmarea un biciclist și s-au întors să-l avertizeze.
Mai mulți șoferi au început să claxoneze ca să sperie animalul.
Nicolas Draga, șoferul mășinii din care s-a filmat scena: Eu am convingerea că el a fost atacat, deoarece mașina noastră este una electrică și nu am făcut zgomot decât în momentul în care lupul se afla la 2 metri de biciclist.
Un bărbat care lucrează în Poiana Mică spune că ar fi văzut lupul atacând o oaie dintr-o turmă, înainte de a se lua după biciclist.
Nistor Stoica, vânător: Avea coamă de lup și urechile de lup și coadă de lup. Sunt flămânzi acum. N-a fost zăpadă. Ei, în timpul iernii, la căprioare se dau. Le atacă în zăpadă.
Drumul dintre Brașov și Poiana Brașov e preferat de bicicliști. Mai ales în weekend. Și spun că sunt destul de obșinuiți cu prezența animalelor sălbatice în zonă.
Lupul este un animal protejat de lege.