Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon după ce adversarul său, Alex De Minaur, s-a retras din cauza unei accidentări

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, nr. 2 mondial, s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon fără să dispute partida din sferturi, după ce adversarul său, australianul Alex de Minaur, nr. 9 mondial, a declarat forfait cu câteva ore înaintea partidei din sferturile de finală, din cauza unei accidentări, informează AFP.
„Nu este anunţul pe care îmi doream să-l fac. Sunt trist, dar sunt nevoit să renunţ din cauza unei accidentări la un şold”, a anunţat De Minaur.
De Minaur s-a accidentat în finalul partidei din optimile de finală contra francezului Arthur Fils.
Djokovic (37 de ani) îl va înfrunta vineri pe învingătorul partidei dintre americanul Taylor Fritz (12 ATP) şi italianul Lorenzo Musetti (25 ATP).
Campionul sârb vizează atât al optulea său trofeu pe iarba de la Wimbledon, pentru a egala astfel recordul elveţianului Roger Federer, cât și câştigarea celui de-al 25-lea său titlu de Grand Slam.