Nordul Fâşiei Gaza rămâne sub ameninţarea foametei, avertizează un responsabil al Programului Alimentar Mondial

Foamete in nordul Fâșiei Gaza / FOTO: Profimedia Images
26 aprilie 2024, 10:00 (actualizat 26 aprilie 2024, 10:01)

Nordul Fâşiei Gaza rămâne sub ameninţarea foametei, a atenţionat joi directorul adjunct al Programului Alimentar Mondial (PAM), Carl Skau, transmite Reuters. Acesta a făcut apel la creşterea volumului şi diversităţii ajutorului care ajunge în enclavă şi a chemat Israelul să permită accesul direct din portul Ashdod, prin punctul de trecere Erez.

Israelul s-a angajat acum trei săptămâni să asigure acces sporit ajutoarelor pentru Gaza, inclusiv prin redeschiderea punctului Erez şi permiterea utilizării portului Ashdod, după ce preşedintele american Joe Biden a cerut măsuri pentru atenuarea crizei umanitare din teritoriul palestinian, avertizând că în caz contrar SUA ar putea pune condiţii susţinerii în continuare a statului evreu, scrie Agerpres.

„Salutăm aceste angajamente şi unele dintre ele au fost parţial îndeplinite, unele rămân a fi îndeplinite”, a declarat presei directorul adjunct al PAM.

Dar este încă departe de a fi suficient. Avem nevoie de volum, diversitate de bunuri într-un mod realmente consistent. Încă ne îndreptăm spre foamete (în nord)”, a subliniat acesta.

Similar, coordonatoarea operaţiunilor umanitare şi de reconstrucţie ale ONU din Gaza, Sigrid Kaag, a pledat miercuri în Consiliul de Securitate al ONU pentru creşterea ajutoarelor medicale pentru Gaza pentru a preveni foametea.

„De exemplu, a trata copii subnutriţi sau femei însărcinate subnutrite nu ţine doar de un consum crescut de calorii, aceştia au nevoie de suplimente alimentare şi de asistenţă medicală pe termen lung”, a explicat Kaag.

Şi adjunctul ambasadorului SUA la ONU, Robert Wood, a declarat miercuri în Consiliul de Securitate al ONU că Israelul a făcut o serie de paşi pozitivi în privinţa accesului la ajutor, „dar departe de a fi suficient şi nu suficient de rapid”, cerându-i acestuia să deschidă fără întârziere noi puncte de trecere terestre.

SUA au început construirea unui debarcader pentru livrarea ajutoarelor în Gaza pe cale maritimă direct din Cipru, dar atât Skau, cât şi Kaag au notat că accesul maritim nu poate înlocui livrarea ajutorului pe cale terestră, care trebuie să rămână elementul central al operaţiunilor de ajutor.

O echipă a ONU care a vizitat locul unde se construieşte podul a fost nevoită să se adăpostească „o vreme” într-un buncăr, miercuri, după ce în zonă s-au produs tiruri, a spus joi un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite. COGAT, organismul militar israelian responsabil de transferul ajutorului, a afirmat că şantierul a fost vizat de „terorişti cu tiruri de mortieră”.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a deplâns săptămâna trecută faptul că angajamentele Israelului de a îmbunătăţi accesul ajutoarelor în Fâşia Gaza nu au avut până acum decât un impact foarte limitat. În martie, un raport al ONU a atenţionat că foametea este iminentă şi probabilă în nordul Gazei în luna mai şi până în luna iulie s-ar putea extinde în întreaga enclavă unde trăiesc 2,3 milioane de oameni. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite