„Niște sălbatici”. Netzah Yehuda, batalionul ultraortodox aflat în centrul disputei SUA-Israel

Soldați din batalionul Netzah Yehuda
Soldați din batalionul Netzah Yehuda/ Profimedia Images
23 aprilie 2024, 08:29 (actualizat 23 aprilie 2024, 12:15)

Soldații israelieni din „unitatea Haredi” nu au fost niciodată pedepsiți pentru moartea bătrânului american de origine palestiniană pe care l-au legat la ochi, l-au bătut și l-au lăsat afară în frigul iernii, scrie The Times.

„Nu era nevoie să lege un bărbat de 80 de ani, chiar dacă vine la tine și te înjură sau te temi că va comite un atac. Eu nu aș fi făcut așa ceva”, a declarat Yanki Farber, unul dintre soldații inițiali ai batalionului Netzah Yehuda, înființat în 1999 și cunoscut pentru compoziția sa radicală, formată din tineri care au abandonat școala și extremiști religioși ultraortodocși.

Acum, aceștia ar putea deveni prima unitate militară israeliană care să fie sancționată de Statele Unite, ultima mutare dintr-un efort internațional mai amplu de reducere a violențelor israeliene în Cisiordania, o zonă pe care palestinienii o doresc ca parte a unui viitor stat.

„Acești soldați nu știau cum să se comporte în fața palestinienilor și a existat un comportament necorespunzător, nu așa cum ar trebui să se comporte un soldat”, a declarat Farber.

Sancțiunile americane împotriva batalionului Netzah Yehuda ar fi pentru presupuse încălcări ale drepturilor omului în Cisiordania, parte a unei interdicții impuse unităților străine implicate în astfel de încălcări.

„Am luat decizii. Le veți vedea în zilele următoare”, a declarat Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, întrebat despre reducerea ajutorului militar american acordat Israelului din cauza încălcărilor.

Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian, a ripostat și a promis că va respinge orice sancțiuni asupra armatei țării.

„Într-un moment în care soldații noștri luptă împotriva monștrilor terorii, intenția de a impune o sancțiune unei unități din FDI (Forțele de Apărare Israeliene – n.r.) este culmea absurdității și o josnicie morală”, a declarat Netanyahu. „Voi lupta împotrivă cu toată puterea mea”.

Cum a ajuns unitatea în vizorul SUA

Unitatea a intrat în atenția americanilor în ianuarie 2022 din cauza morții lui Omar Asad, după ce acesta a fost capturat de soldați în timpul unui raid nocturn în satul său natal din nordul Cisiordaniei.

El a fost găsit mort câteva ore mai târziu într-o clădire abandonată în care era deținut. După ce SUA au cerut o anchetă penală, Israelul a demis doi ofițeri și a mustrat un comandant de batalion, considerând că moartea lui Asad a fost rezultatul unui „eșec moral”.

Organizațiile israeliene pentru drepturile omului au acuzat, de asemenea, Netzah Yehuda de o serie de alte incidente violente, inclusiv tortură, omoruri ilegale și agresiuni.

La șase luni de la incidentul din 2022 ianuarie, FDI a retras întreaga unitate din Cisiordania, ducând-o la granițele cu Gaza, Iordania, Siria și Liban, unde ar fi avut mai puține contacte cu civilii palestinieni. Acum, ei „participă la efortul de război în Fâșia Gaza”, potrivit armatei.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a făcut luni o vizită specială batalionului în semn de susținere.

„Dacă unul sau doi soldați fac ceva greșit, acest lucru nu ar trebui să arunce un reproș asupra întregului batalion”, a declarat el despre Netzah Yehuda.

„Un os de pui în gâtul lor”

Netzah Yehuda este o unitate exclusiv masculină, formată din tineri cu probleme și extremiști religioși de la marginea comunității ultraortodoxe.

„Acest grup este o mare problemă pentru FDI, un os de pui în gâtul lor”, a declarat Aaron Rabinowitz, expert în probleme Haredi, pentru ziarul Haaretz. „Sunt indisciplinați și cauzează multe probleme, nu numai în afara locului unde sunt staționați, ci și în cadrul FDI, deoarece femeile nu pot fi în preajma lor. Ei nu se potrivesc cu FDI în general. Sunt outsideri, sălbatici”.

„Ultrareligioșii care aleg să se înroleze sunt cei de la marginea societății Haredi”, a spus Rabinowitz. „Ei dețin o ideologie puternică, aceea de a cuceri tot pământul, dar nu au un trecut militar. Pur și simplu nu este în ADN-ul lor, sunt foarte sălbatici și nu pot urma ordine. În combinație cu adolescenții cu probleme din această unitate, toți iubesc pur și simplu acțiunea.”

La mila ideologiei

Activiștii palestinieni și organizațiile de apărare a drepturilor spun că sancțiunile americane nu sunt suficiente pentru a schimba în mod durabil un sistem care depinde de acțiunile individuale ale soldaților.

„Deși este important să fie vizate unități specifice”, a declarat Issa Amro, un activist palestinian stabilit în Hebron, „nu este suficient și nu va opri violența împotriva palestinienilor. Ceea ce o va opri este ca toți soldații să fie trași la răspundere în cadrul sistemului israelian, iar acest lucru nu se întâmplă”.

„Totul depinde de fiecare soldat în parte, și acesta este motivul pentru care această unitate [Netzah Yehuda] este mai violentă decât oricare alta: sistemul militar îi oferă soldatului spațiu pentru a acționa conform ideologiei. Suntem la mila ideologiei fiecărui soldat în parte.”

Yossi Levi, șeful executiv al organizației Netzah Yehuda, însărcinată cu recrutarea ultraortodocșilor în armată, a declarat că Israelul face tot ce poate pentru a combate efortul american de sancționare, adăugând că batalionul nu a avut „niciun incident negativ în Înălțimile Golan sau în Gaza în ultimii doi ani”.

O sursă din unitatea care servește în prezent în Gaza a declarat pentru The Times că sancțiunile nu vor avea un efect asupra operațiunilor lor și că nu acceptă criticile. „Nu există nicio zi în care să nu încerce să ne oprească”, a declarat sursa, adăugând că are încredere că guvernul israelian va riposta în fața sancțiunilor.

„Aceste sancțiuni nu vor face nicio diferență pe teren”, a spus Farber. „Netzah Yehuda nu se antrenează cu arme americane și se pot descurca și fără ele. Aceste sancțiuni nu au niciun sens.            ”

Armata israeliană a declarat că nu are cunoștință de sancțiunile impuse batalionului, dar că va „analiza consecințele” în cazul în care se va lua o decizie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite