Nicușor Dan: România și India își propun să dubleze schimburile comerciale. Miza: investiții în energie, IT și apărare
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că relațiile economice dintre România și India au un potențial semnificativ de dezvoltare, iar obiectivul comun este dublarea schimburilor comerciale dintre cele două state. Declarațiile au fost făcute în cadrul întâlnirii cu președinta Indiei, în contextul unei vizite oficiale cu o puternică componentă economică.
Șeful statului a subliniat că India, a patra economie a lumii și un important centru de inovație tehnologică, și România, pe care a descris-o drept o poartă de intrare dinspre Asia către Europa, pot construi un parteneriat economic mult mai solid.
„Mă bucur că vizita politică are o puternică componentă economică, pentru că există perspective economice importante între economiile noastre. India este a patra economie a lumii, India este un mare centru de inovație tehnologică, România este poarta de intrare dinspre Asia înspre Europa și, de asemenea, România este, dacă ne uităm la viitor, este o țară cu o perspectivă energetică interesantă, este o țară cu o calitate a personalului interesantă de asemenea, în special în zona de tehnologie, științe, IT, deci există posibilități de cooperare care se deschid în fața noastră”, a declarat Nicușor Dan.
Potrivit președintelui, schimburile comerciale dintre cele două țări au ajuns în 2025 la 1,3 miliarde de dolari, India fiind al treilea partener economic al României din regiunea Indo-Pacific. El a precizat că Bucureștiul își propune să dubleze această valoare, obiectiv care va fi sprijinit și de acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și India.
În același timp, Nicușor Dan a amintit că mecanismele de cooperare economică bilaterală au fost relansate, iar comisia mixtă de cooperare economică se va reuni în această toamnă la New Delhi, după întâlnirea organizată anul trecut la București.
Președintele a evidențiat și prezența investitorilor indieni în România, arătând că peste 600 de companii cu capital indian activează pe piața românească și au creat mai mult de 10.000 de locuri de muncă, în domenii precum industria farmaceutică, IT, industria auto și metalurgia.
„Așa cum am spus, există oportunități interesante pe piața românească pentru companii indiene care să vină să investească. Nu am menționat, dar este evident, zona industriei de apărare, zona de energie, unde este o așteptare de dezvoltare globală în anii care vin. Și, bineînțeles, că în sens opus, tipul acesta de întâlnire poate să genereze interes pentru companii românești care să se integreze în această economie foarte interesantă”, a afirmat șeful statului.
Nicușor Dan a oferit și exemplul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială, care participă deja la un program spațial în India, și a promovat avantajele logistice ale României pentru investitorii indieni.
„Nu am menționat, menționez acum, o oportunitate pentru companii indiene în România este Portul Constanța și Dunărea, deci o modalitate ieftină de a ajunge la piața europeană este Portul Constanța, cel mai mare port la Marea Neagră, și conexiunea fluvială cu centrul Europei. De asemenea, România va termina curând conexiunea pe autostradă între Portul Constanța și granița de vest, deci cu Europa Occidentală”, a declarat președintele.
Șeful statului și-a exprimat, de asemenea, speranța că în perioada următoare va fi inaugurată o cursă aeriană directă între România și India, care să faciliteze schimburile economice și investițiile.
„Ne dorim, am vorbit și cred că vom avea curând o linie directă aeriană între cele două țări, astfel încât conexiunile să fie mult mai facile și să se potențeze schimburile, discuțiile și investițiile în țările noastre. Eu sunt optimist, dumneavoastră aveți de lucrat pentru ca acest optimism să se transforme în rezultate și vă mulțumesc în avans pentru asta”, a conchis Nicușor Dan.

