Nicușor Dan la ”Timişoara Cities Summit”, alături de ambasadori şi lideri din 15 ţări europene

30 September 2025, 17:29 (actualizat 30 September 2025, 18:45)

Nicuşor Dan se află marţi la Timişoara, unde a participat la mai multe evenimente. Preşedintele a depus, marţi dimineaţa, o coroană de flori la Monumentul ”Crucificare”, dedicat eroilor Revoluţiei din decembrie 1989 din Timişoara.

În program figurează o vizită la Societatea Timişoara, iar ulterior a luat parte la ”Timişoara Cities Summit”, reuniune în cadrul căreia participanţii – primari şi oficiali europeni – au discutat despre viitorul Uniunii Europene şi rolul oraşelor în extinderea ei.

Conform programului, şeful statului a susţinut o alocuţiune la sesiunea de deschidere a evenimentului.

Șeful statului a vorbit despre interferențele rusești în alegerile din noiembrie 2024.

Președintele a anunțat că stagiul militar voluntar va fi de patru luni. „În foarte puțin timp legea legată de pregătirea populației în caz de război va fi trimisă de către guvern în Parlamentului, iar Ministru Apărării va organiza în acel moment o conferință de presă unde va oferi mai multe detalii legate de această lege”, a mai spus șeful statului.

În opinia președintelui, e nevoie de ieşiri din sistemul bugetar, însă există şi zone unde nevoie de suplimentarea numărului de angajaţi: “Evident că dacă ne uităm la întreg sistemul administrativ, central şi local, există zone însemnate unde e nevoie de ieşiri din sistem. După cum există zone în care e nevoie de mai mulţi oameni. Există, de exemplu, pe partea din poliţie responsabilă cu securitatea publică. Şi mai sunt câteva astfel de exemple. Deci e nevoie ca noi să echilibrăm sistemul. (…) E nevoie ca în anumite instituţii centrale şi locale să plece oameni din sistem”, a afirmat Nicuşor Dan.

Acesta a menţionat faptul că pe lângă personalul din sistemul bugetar, e nevoie de reduceri de cheltuieli pe alte segmente, precum bunuri şi servicii, etapizare de investiţii.

“Sunt sigur că, în coaliţie, se va găsi echilibru astfel încât să avem o decizie comună asumată”, a spus preşedintele.

Şeful statului a adăugat faptul că e nevoie şi de revederea legii salarizării unice, pentru că au fost făcute foarte multe corecţii şi sunt discrepanţe foarte mari între instituţii.

Legat de reorganizarea administrativ teritorială, președintele a explicat că discuțiile nu vor începe în 2025. Este o lege importantă și aștept timpul când nu vom mai fi obligați să lucrăm în sistem ”hei-rup”.

De asemenea, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că ar putea paria că Republica Moldova va fi membră a Uniunii Europene în trei ani, atât pentru că există voinţă internă, cât şi pentru că ţările europene susţin includerea acestui stat cât mai rapid.

”Mă bucur enorm că preşedintele României, Nicuşor Dan, a acceptat invitaţia Timişoarei de a participa la Timişoara Cities Summit. Vom avea aici primari, ambasadori şi lideri din 15 ţări europene – membre ale UE şi ţări candidate, pentru a discuta despre viitorul Uniunii Europene şi rolul oraşelor în extinderea ei. E o mare mândrie că Timişoara devine locul unde Europa îşi pune întrebările importante despre prezent şi viitor”, a anunţat, pe Facebook, primarul Dominic Fritz.

Potrivit organizatorilor, la dezbateri vor veni primari ai unor capitale europene, oficiali ai instituţiilor europene, ambasadori, politicieni şi analişti.

Anterior, tot marți, liderul Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a discutat, marţi, cu preşedintele României Nicuşor Dan, despre principalele investiţii în infrastructura rutieră şi medicală, o importanţă deosebită având construirea Institutului Regional de Oncologie Timişoara şi a autostrăzii Timişoara – Moraviţa, care face legătura cu Serbia.

“Discuţiile noastre au avut ca puncte principale investiţiile pe care le derulăm în acest moment, dar mai ales ceea ce ne dorim să dezvoltăm în anii următori. Importanţa Institutului Regional de Oncologie Timişoara, necesitatea unui nou stadion, investiţiile în infrastructură, în special autostrada Timişoara-Moraviţa care leagă România de Serbia, în salvarea patrimoniului cultural al judeţului nostru, dar şi multe altele, le-am prezentat preşedintelui. De asemenea, parcursul pro-european al României, stadiul proiectelor finanţate din fonduri europene, dar şi rezultatul alegerilor din Republica Moldova au fost şi acestea teme pe care le-am atins cu Preşedintele Dan. Astfel de întâlniri, pe lângă partea protocolară, sunt importante pentru a aduce la cunoştinţă decidenţilor naţionali realitatea la zi din teritoriu, nevoile administraţiei publice locale, dar mai ales ale oamenilor. Ne dorim o colaborare deschisă cu administraţia prezidenţială, una bazată pe încredere şi dialog”, arată preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, într-o informare de presă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite