Președintele României și Donald Trump au vorbit la telefon. Surse: Nicușor Dan a fost invitat la Casa Albă
Donald Trump l-a sunat aseară pe preşedintele României, Nicuşor Dan. Convorbirea a durat aprozimativ un sfert de oră şi s-ar fi concretizat cu o invitaţie la Casa Albă. Este pentru prima dată când un preşedinte american îl sună pe omologul său român imediat după învestire.
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, miercuri, după ce a fost întrebat de un jurnalist al TVR dacă a avut o convorbire la telefon cu omologul american, Donald Trump, că nu infirmă şi nici nu confirmă acest lucru.
Principalele teme de discuție între cei doi lideri au fost securitatea, energia și situația din Ucraina.
„Sunt convorbiri telefonice, cum a fost cu doamna von der Leyen ieri dimineaţă, pe care s-a agreat dinainte ce se comunică, sunt alte convorbiri telefonice, deci nu confirm, nu infirm, pe care nu s-a agreat şi atunci nu o să fac niciun comentariu”, a explicat Nicuşor Dan, într-o declaraţie acordată presei în faţa casei în care locuieşte.
El a adăugat că, în ultimele zile, au fost mai multe schimburi pe canale diplomatice.
„Eu cred că relaţia noastră este în curs de ameliorare„, a spus şeful statului.
Întrebat dacă va merge la Washington, el a răspuns că în momentul în care va fi invitat se va duce.
În legătură cu informaţiile potrivit cărora Donald Trump şi-a arătat sprijinul şi susţinerea pentru România şi pentru mandatul său, Nicuşor Dan a răspuns: „Da, pe măsură ce relaţiile noastre bilaterale vor progresa, vă vom informa”.
CITEȘTE ȘI: Președintele Nicușor Dan a vorbit cu președintele SUA, Donald Trump, la telefon, spun surse diplomatice
Este pentru prima dată în ultimii ani când președintele SUA vorbește la telefon cu președintele proaspăt ales al României în primele zile de la preluarea mandatului.
Înaintea recentelor alegeri prezidențiale din țara noastră, administrația Trump a dat semnale de sprijin pentru candidatul extremist George Simion, prin vocea vicepreședintelui JD Vance sau a lui Elon Musk, dar și prin influencerii MAGA.
SUA au exclus România din programul Visa Waiver cu două zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din România, decizie aplaudată de George Simion.