Niciun agent sub acoperire al FBI prezent la asaltul Capitoliului, potrivit unui raport oficial. Vivek Ramaswamy a susținut că “6 ianuarie arăta ca o conspiraţie internă”
Niciun agent sub acoperire al FBI nu s-a aflat printre atacatorii Capitoliului pe 6 ianuarie 2021, potrivit unui raport publicat joi de inspectoratul general al Departamentului american de Justiţie, notează AFP.
Aceste concluzii contrazic teoriile conspirative ale partizanilor lui Donald Trump, cum ar fi omul de afaceri republican Vivek Ramaswamy care a afirmat în decembrie 2023 că “6 ianuarie arăta ca o conspiraţie internă” implicând agenţi ai statului.
Inspectoratul general, un organism independent al ministerului, a indicat că “nu a găsit nicio dovadă care să arate sau să sugereze prezenţa unor agenţi ai FBI sub acoperire printre demonstranţi sau la Capitoliu pe 6 ianuarie”.
În acea zi, sute de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, înfierbântaţi de acuzaţiile sale fără temei de fraudă electorală, au luat cu asalt Capitoliul, sanctuarul democraţiei americane, pentru a încerca să împiedice certificarea victoriei lui Joe Biden.
În schimb, 26 de informatori ai FBI se aflau la Washington pe 6 ianuarie 2021, dintre care doar trei la cererea poliţiei federale, potrivit raportului. Din 26, 17 au intrat ilegal în Capitoliu sau în perimetrul înconjurător unde este interzis accesul, iar alţi nouă nu au desfăşurat nicio activitate ilegală, a precizat Inspectoratul general.
Însă Ramaswamy, pe care Donald Trump doreşte să-l numească împreună cu miliardarul Elon Musk la conducerea unei comisii nou create pentru “eficienţa guvernamentală”, dimpotrivă a considerat că raportul i-a dat dreptate.
Dacă menţionaţi faptele cuprinse în raportul Inspectoratului general de anul trecut, aţi fi numit ”conspirator”, a comentat el pe X cu privire la cei 26 de informatori ai FBI.
Pe de altă parte, potrivit raportului, “FBI nu şi-a sondat birourile de teren înainte de 6 ianuarie 2021 pentru a colecta informaţii, inclusiv de la informatorii săi, cu privire la potenţiale ameninţări la adresa certificării”, ceea ce i-ar fi permis să se pregătească mai bine pentru aceasta.
Preluare: Agerpres

