„Niciodată nu te aştepţi ca un război să vină acasă la tine”. Voluntarii încearcă să-i aline pe copiii refugiaților care intră în țară prin vama Siret
Cristina este din Kiev și a ajuns în vama Siret obosită și marcată de tot ce a trăit de când a izbucnit războiul.
Este oribil! Niciodată nu te aştepţi că un război să vină acasă la tine. Într-o zi m-am trezit din cauza exploziilor, pentru că am auzit ferestrele că se zguduie. M-am trezit din cauza unui atac de panică. Şi nu ştii la ce să te aştepti, ce să faci.
O altă tânără care a fugit de război este din orașul Sumi. Și-a luat copilul, soacra și câinele și merg în Italia, unde îi așteaptă niște prieteni care s-au oferit să-i ajute.
Fug cu copilul pentru că e groaznic. Ea se trezea tot timpul noaptea, plângea şi spunea: „Nenea, buf”. În fiecare noapte coboram în subsol cu copilul, pentru că era înfricoşător.
Voluntarii le mai alină copiilor suferința. Câteva dulciuri pot alunga, în câteva clipe, supărarea.
Eduard, voluntar din Craiova: Oamenii vin destul de speriați. În general, ne preocupă copiii, pentru că copiii nu își dau seama ce se întâmplă cu exactitate. Încercăm într-o oarecare măsură să le ușurăm toată suferința.
Și o mâncare caldă poate aduce bună dispoziție. O știu bine voluntarii veniți din Turcia.
Am venit să ajutăm. Puteţi vedea că avem tradiţionalul Doner Kebab. De asemenea, avem ciorbă de linte.
Tot din Turcia a venit și o echipă medicală specializată în caz de dezastre. Este formată din 2 doctori și 8 paramedici, care îi tratează pe cei care au nevoie, într-un punct medical instalat în vama Siret.
Murat Ozdemir, medic: Oamenii care ajung aici sunt în mare parte speriaţi şi înfriguraţi. Au febră, mai ales copiii. Încercăm să-i tratăm.
Refugiații ucraineni care intră în țara noastră sunt tot mai obosiți și speriați. Dar găsesc de fiecare dată brațe deschise care îi primesc.