Comunitatea internațională cere revenirea la negocieri, după ce SUA au atacat Iranul

22 iunie 2025, 12:33 (actualizat 22 iunie 2025, 18:56)

Avalanșă de reacții internaționale după atacul american din Iran. Cele mai multe voci au făcut apel la toate părțile implicate să revină la masa tratativelor – dar sunt și țări care acuză sau susțin în mod explicit fie acțiunile Statelor Unite și Israelului, fie ale Iranului.

De la ONU, secretarul general Antonio Guterres a spus că este extrem de alarmat de atacul americanilor, pe care îl consideră o amenințare directă la pacea și securitatea internațională. Arabia Saudită, aliat al Statelor Unite și marele rival musulman al Iranului, a condamnat însă „încălcarea suveranității iraniene” și urmărește cu preocupare situația.

Noua Zeelandă și Australia, prinse în propriile tensiuni regionale cu China, afirmă că sunt îngrijorate de noile operațiuni, chiar în contextul în care au condamnat constant programele militare și nucleare iraniene. Cuba și Venezuela, rivali ideologici ai Statelor Unite, au condamnat în termeni duri atacul.

De cealaltă parte, premierul britanic Keir Starmer a subliniat însă pericolul pe care îl reprezintă Iranul, a afirmat că SUA au luat măsuri pentru a limita acest pericol și a cerut Teheranului să revină la masa tratativelor – Marea Britanie a fost de altfel printre puținele voci care au apreciat atacul american.

Și China condamnă atacul american, subliniind că instalațiile nucleare iraniene sunt sub supravegherea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

Beijingul cere, ca și celelalte cancelarii, revenirea la masa negocierilor, dar pune accentul pe responsabilitatea primordială a Israelului în acest sens.

Reacția Rusiei este cea mai amplă dintre cele de până acum.

Printr-un comunicat al ministerului său de Externe, Moscova condamnă categoric atacul american, pe care îl consideră, cităm, „o decizie iresponsabilă de a bombarda teritoriul suveran al unui stat străin”, acțiuni inacceptabile, afirmă Rusia, al unui stat care este și membru permanent în Consiliul de Securitate ONU.

Și Uniunea Europeană, prin declarația reprezentantului pentru Politică Externă Kaja Kallas, afirmă că Iranului nu trebuie să i se permită dezvoltarea armei nucleare, dar a subliniat totodată volatilitatea zonei și a amintit că mâine situația va fi discutată de miniștrii de externe din UE.

Ideea a fost reluată și de Ursula von der Leyen, care a făcut apel la reluarea negocierilor. Șefa Comisiei Europene a scris și că este crucială respectarea dreptului internațional. O declarație cu dublă interpretare, după acțiunea Statelor Unite în Iran.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite