NASA dezvăluie cum a devenit Io cel mai vulcanic corp din sistemul solar, un mister vechi de 45 de ani

Satelitul Io al lui Jupiter a fost descoperit de Galileo Galilei în anul 1610, dar activitatea vulcanică de pe ea a fost dovedită abia în 1979. De atunci, lumea științifică s-a tot întrebat cum se alimentează vulcanii de acolo. De o mărime comparabilă cu cea a Lunii, pe Io se află aproximativ 400 de vulcani care eliberează continuu fum și lavă ce îi acoperă suprafața. Săptămâna aceasta a apărut un studiu care arată că vulcanii se alimentează singuri, nu dintr-un ocean de magmă, așa cum se credea anterior, a anunțat NASA.

Oamenii de știință din cadrul misiunii Juno a NASA, care studiază planeta Jupiter, au descoperit că vulcanii de pe luna Io a lui Jupiter sunt, cel mai probabil, alimentați de propriile lor camere de magmă fierbinte, agitată, și nu de un ocean vast de magmă. Această descoperire rezolvă un mister vechi de 45 de ani despre originea subterană a celor mai impresionante trăsături geologice ale acestei luni.

Un articol despre sursa vulcanismului de pe Io a fost publicat joi, 12 decembrie, în revista Nature, potrivit nasa.gov.

Rezultatele cercetării, împreună cu alte descoperiri legate de Io, au fost discutate în cadrul unei conferințe de presă organizate la Washington, în timpul reuniunii anuale a Uniunii Geofizice Americane (American Geophysical Union), cel mai mare eveniment din SUA dedicat oamenilor de știință specializați în studii ale Pământului și spațiului.

Aproximativ de dimensiunea Lunii Pământului, Io este cunoscută drept cel mai activ corp vulcanic din sistemul nostru solar. Această lună găzduiește aproximativ 400 de vulcani, care erup aproape continuu, aruncând lavă și formând coloane vulcanice ce contribuie la acoperirea suprafeței sale.

Deși luna Io a fost descoperită de Galileo Galilei pe 8 ianuarie 1610, activitatea vulcanică de acolo nu a fost identificată decât în 1979, când Linda Morabito, specialistă în imagistică la Laboratorul de Propulsie cu Reacție al NASA din California de Sud, a observat pentru prima dată o coloană vulcanică într-o imagine captată de sonda Voyager 1.

„De la descoperirea lui Morabito, oamenii de știință s-au întrebat cum sunt alimentați vulcanii de lava de sub suprafață,” a declarat Scott Bolton, cercetător principal al misiunii Juno, de la Southwest Research Institute din San Antonio.

„Există un ocean superficial de magmă incandescentă care alimentează vulcanii sau sursa lor este mai localizată? Știam că datele de la cele două survoluri foarte apropiate ale sondei Juno ne-ar putea oferi indicii despre modul în care funcționează această lună.”

Sonda Juno a efectuat survoluri extrem de apropiate ale lui Io în decembrie 2023 și februarie 2024, ajungând la aproximativ 1.500 de kilometri de suprafața sa caracterizată de aspectul asemănător unei pizza. În timpul acestor apropieri, Juno a comunicat cu Rețeaua Spațială Profundă a NASA, colectând date Doppler de înaltă precizie, pe două frecvențe.

Aceste date au fost utilizate pentru a măsura gravitația lui Io, urmărind modul în care aceasta a influențat accelerația sondei. Informațiile despre gravitația lunii, obținute în urma acestor survoluri, au dus la publicarea unui nou studiu, care dezvăluie mai multe detalii despre efectele unui fenomen numit forță mareică.

Io se află extrem de aproape de gigantul Jupiter, iar orbita sa eliptică o poartă în jurul planetei gazoase o dată la 42,5 ore. Pe măsură ce distanța dintre Io și Jupiter variază, variază și atracția gravitațională a planetei, ceea ce face ca luna să fie comprimată constant. Rezultatul: un caz extrem de forță mareică — frecarea generată de forțele mareice produce căldură internă.

„Această forță constantă creează o energie imensă, care literalmente topește părți din interiorul lui Io,” a explicat Scott Bolton. „Dacă Io ar avea un ocean global de magmă, semnătura deformării mareice ar fi mult mai mare decât în cazul unui interior mai rigid și în mare parte solid. Astfel, în funcție de rezultatele analizei câmpului gravitațional al lui Io de către Juno, am putea determina dacă un ocean global de magmă se ascunde sub suprafața sa.”

Echipa Juno a comparat datele Doppler obținute în timpul celor două survoluri cu observațiile din misiunile anterioare ale NASA în sistemul jovian și cu datele obținute de telescoapele terestre. Ei au descoperit o deformare mareică care indică faptul că Io nu are un ocean global superficial de magmă. „Descoperirea lui Juno, conform căreia forțele mareice nu generează întotdeauna oceane globale de magmă, ne obligă să regândim ceea ce știm despre interiorul lui Io,” a declarat Ryan Park, autor principal al studiului, co-investigator Juno și supervizor al Grupului de Dinamică a Sistemului Solar de la JPL.

„Aceasta are implicații și pentru înțelegerea altor luni, precum Enceladus și Europa, dar și pentru exoplanete și super-Pământuri. Noile noastre descoperiri oferă o oportunitate de a reconsidera ceea ce știm despre formarea și evoluția planetară.”

Mai multe descoperiri științifice sunt în desfășurare.

Sonda Juno a efectuat al 66-lea survol științific deasupra misteriosului strat de nori ai lui Jupiter pe 24 noiembrie. Următoarea apropiere a sondei de gigantul gazos va avea loc pe 27 decembrie, la ora 00:22 EST. În momentul perijovei (punctul cel mai apropiat de Jupiter pe orbită, n.r), când Juno se află cel mai aproape de centrul planetei, sonda va fi la aproximativ 3.500 de kilometri deasupra norilor lui Jupiter și va fi parcurs deja 1,039 miliarde de kilometri de la intrarea sa pe orbita planetei în 2016.