Motivarea arestării celor două doctorițe de la Spitalul Sf. Pantelimon. Concluzia procurorilor: Au acționat cu intenția directă de a suprima viața

14 august 2024, 12:33 (actualizat 14 august 2024, 18:36)

Doctorițele de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, arestate preventiv pentru omor cu premeditare, au acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei, se arată în motivarea instanței. În schimb, apărătorii celor două cadre medicale susțin că poate fi vorba, cel mult, de ucidere din culpă sau neglijență profesională și nu de infracțiuni de omor. Atenție, sunt informații și imagini cu puternic impact emoțional!

Potrivit instanței, sunt mai multe probe care indică faptul că doctorițele Maria Miron și Mirela Păiuș de la Spitalul Sf. Pantelimon au acționat cu premeditare și cu intenția directă de a suprima viața pacientului Marian Militaru.

Doctorițele au decis, susțin procurorii, reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată pacientului, în schimb au consemnat valori mari în foile de observație. Iar la vizite, doctorițele ar fi administrat doze mari ca să nu dea de bănuit familiei.

Procurorii aveau deja cinci dosare de morți suspecte la Spitalul Sf Pantelimon, înregistrate înainte de ancheta actuală

Șefa Secției de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului „Sf. Pantelimon” din Capitală este audiată în dosarul morţilor suspecte din spital. Între timp, procurorii au descoperit că aveau deja dosare de moarte suspectă pentru 5 pacienți decedați la Sf. Pantelimon, încă înainte de ancheta actuală. Atenție, sunt informații cu puternic impact emoțional!

În plus, asistentele au declarat că doctorița Maria Miron le-a spus despre pacient că este „de lăsat”. Judecătoarea spune că motivul acțiunilor inculpatelor este arătat chiar de Maria Miron cu ocazia unei conversații interceptate şi redate la dosar:

P.C.L: Ea nu tratează nimic.
Miron Maria: Îhî.
P.C.L: Ea prelungește o suferință, deci nu tratează absolut nimic.
Miron Maria: Asta nu pot să zic că ce sunt eu, Dumnezeu. Suferință?
P.C.L: Păi nu, nu, nu.
Miron Maria: Hî, hî, hî.
P.C.L: Păi nu, da’ ce, sunt Dumnezeu să prelungesc suferință?
Miron Maria: Da.
P.C.L: Tre’ să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă.
Miron Maria: Da, Cel de Sus. Frumos.
P.C.L: Da.

(Sursa: Referat Parchet)

VEZI ȘI: Stenograme revoltătoare între cadrele medicale, în dosarul morților suspecte de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”. Una dintre doctorițe, poreclită ”doamna cu coasa”

Prin urmare, instanța spune că fapta nu a fost săvârșită din culpă sau din neștiință profesională, adică nu este vorba despre malpraxis, așa cum a solicitat apărarea.

De altfel, în referatul procurorilor, există o interceptare a unei discuții în care doctorița Mirela Păiuș spera la o încadrare juridica mai blândă, precum ucidere din culpă, faptă pedepsită cu maxim 7 ani de închisoare.

P.C.T: Cât crezi că costă?
Păiuș Mirela: Cât cred?
P.C.T: Da.
Păiuș Mirela: Nu știu, nu pot să fac nicio estimare, cât o fi, om vedea, oricum, oricum nu e cu 25 cum, cum mi-nchipuiam, cel mai rău e cu șapte.
P.C.T: Am înțeles!
Păiuș Mirela: Și cel mai puțin rău este doi cu dezlegare.

(Sursa: Referat Parchet)

Curtea de Apel București va judeca pe 20 august contestația celor două doctorițe față de decizia de arestare preventivă dispusă de Tribunalul Capitalei.

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sf. Pantelimon. Ea le-a relatat procurorilor că, la data de 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit faptul că pe secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă pe secţia ATI, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.

VEZI ȘI: Procurorii din dosarul Pantelimon vorbesc de un plan de a provoca decesul unor pacienți: Se pare că medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are șanse

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă