Moscova vizată de un atac “masiv” cu drone ucrainene. Trei persoane și-au pierdut viața. A fost lovită o rafinărie

11 March 2025, 07:41 (actualizat 11 March 2025, 19:35)

Armata ucraineană afirmă că a lovit o rafinărie în atacul major cu drone efectuat marți asupra regiunii capitalei ruse Moscova, soldat cu cel puțin trei morți în rândul civililor, atac prin care Ucraina încearcă să determine Rusia să accepte un armistițiu aerian, însă Kremlinul consideră că salva de drone lansată asupra Moscovei riscă mai degrabă să torpileze eforturile de inițiere a negocierilor de pace, relatează agenția EFE.

“Apărarea antiaeriană a Ministerului Apărării continuă să respingă un atac masiv cu drone inamice care vizează Moscova“, a declarat primarul capitalei, Serghei Sobianin,

Atacul ucrainean a provocat mai multe incendii și a dus la suspendarea circulației în unele regiuni ale Moscovei. Informaţii care vă pot afecta emoţional.

Conform Statului Major ucrainean, la Rafinăria de Petrol a Moscovei s-au produs ceea ce acesta descrie drept ‘impacturi’, nefiind clar dacă drone au lovit direct rafinăria sau dacă acolo au căzut doar resturi de drone doborâte de antiaeriana rusă. Tot conform Statului Major ucrainean, a fost lovită și o fabrică din regiunea rusă Oriol, care furnizează asistență tehnologică pentru conducta petrolieră Drujba.

O dronă ucraineană a lovit un bloc de locuințe din Moscova. Atacul ucrainean a început la ora 4 dimineața, și au fost mai multe valuri succesive de drone care au țintit obiective din capitala rusă.

Oficialii militari ruși susțin că 90 de drone au fost doborâte în regiunea Moscova și peste 300 în alte zone ale Rusiei.

Nu am înţeles ce s-a întâmplat, nu am mai dormit, pentru că ne-a fost teamă. Nici nu am ieşit afară pentru că nu ştiam ce se va întâmpla, spune o persoană.

Guvernatorul regiunii Moscova a fost la un spital unde sunt internate mai multe persoane rănite.

Rusia a denunțat atacurile ca fiind unele teroriste, în condițiile în care armata rusă efectuează bombardamente similare, zilnic, asupra orașelor ucrainene.

Svetlana Petrenko, purtător de cuvânt, Comitetul de Anchetă al Rusiei: Comitetul de Anchetă al Rusiei a demarat o investigaţie penală sub acuzaţia de terorism în legătură cu atacurile masive din regiunea Moscova ale aparatelor aeriene ucrainene, care au provocat numeroase victime.

Aflat în vizita la Moscova, președintele OSCE, diplomatul turc Feridun Sinirlioglu, a fost dus să vadă pagubele provocate de dronele ucrainene în cartierele moscovite.

Dacă Ucraina şi Rusia trimit zilnic zeci de drone spre teritoriile celeilalte, capitala rusă în sine este rar lovită.

Ucraina va prezenta marţi Statelor Unite, la o reuniune în Arabia Saudită, un plan pentru o încetare parţială a focului cu Rusia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite