Moartea lui Ali Larijani și efectele asupra echilibrului de putere din Iran
Atacul aerian israelian care l-a ucis pe șeful securității Iranului, Ali Larijani, a eliminat unul dintre cei mai experimentați și influenți decidenți ai Republicii Islamice într-un moment critic. Larijani nu era comandant militar, dar era o figură centrală în modelarea deciziilor strategice ale Iranului, notează BBC.
În calitate de secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională, el se afla în centrul procesului decizional privind războiul, diplomația și securitatea națională.
Vocea sa avea greutate în întregul sistem, în special în gestionarea confruntării Iranului cu Statele Unite și Israelul.
După uciderea liderului suprem Ali Khamenei, pe 28 februarie, Larijani a adoptat un ton sfidător, semnalând că Iranul este pregătit pentru un conflict de durată.
Moartea sa, confirmată acum de presa de stat, are loc pe fondul unei campanii mai ample în care mai mulți oficiali și comandanți iranieni de rang înalt au fost uciși în decurs de doar câteva săptămâni. Acest tipar sugerează un efort susținut de a slăbi structura de conducere a Iranului în timpul războiului.
În ciuda poziției sale dure față de Occident, Larijani era adesea descris în Iran ca un pragmatic. El combina loialitatea ideologică cu o abordare tehnocrată, favorizând strategia calculată în detrimentul retoricii.
A rămas profund sceptic față de implicarea cu puterile occidentale, dar a fost implicat și în eforturi diplomatice importante, inclusiv ca emisar în acordul de cooperare pe termen lung al Iranului cu China.
În momentul morții sale, Larijani gestiona trei crize majore.
Prima era războiul în sine. El susținea că Iranul ar trebui să se pregătească pentru o luptă prelungită și să extindă conflictul în regiune și dincolo de aceasta, inclusiv prin închiderea Strâmtorii Ormuz.
A doua era un val de nemulțumiri interne, care a început din cauza problemelor economice, dar s-a transformat rapid în proteste mai ample ce urmăreau răsturnarea Republicii Islamice. Acestea au fost întâmpinate cu o reprimare dură, care a dus la moartea a mii de protestatari în întreaga țară.
A treia era programul nuclear al Iranului și negocierile indirecte blocate cu Washingtonul, ambele fiind deja perturbate de lovituri militare.
Eliminarea sa lasă aceste probleme nerezolvate și le transferă unui succesor încă necunoscut, care va trebui să facă față unei situații extrem de fragile. Deși Iranul a demonstrat reziliență, parțial prin perturbarea piețelor globale de energie, spațiul său aerian rămâne vulnerabil la noi atacuri. Orice nou lider de rang înalt se va confrunta cu riscul imediat de a fi țintit.
Acest lucru ar putea muta și mai mult puterea către armată. Declarațiile recente ale președintelui Masoud Pezeshkian sugerează că unităților forțelor armate li s-a acordat, în mod efectiv, autoritate largă de a acționa dacă structura de conducere este blocată la nivel înalt. În practică, acest lucru ar putea însemna luarea unor decizii mai rapide, dar cu o coordonare centrală mai redusă.
Există, de asemenea, semne că conducerea întâmpină dificultăți în gestionarea succesiunii. Iranul a întârziat anunțurile publice și a ținut unele figuri, inclusiv noul lider suprem Mojtaba Khamenei, în mare parte departe de ochii publicului. Nu este clar dacă acest lucru se întâmplă din cauza unor motive de securitate sau incertitudinii interne.
Pe termen scurt, rezultatul probabil este o situație mai volatilă: o poziție militară mai dură în război și o reprimare mai severă pe plan intern.
Șeful armatei iraniene, Amir Hatami, a amenințat, de asemenea, cu lansarea unei represalii „decisive” pentru moartea lui Larijani.
Pe termen lung, însă, un sistem care continuă să piardă figuri de rang înalt ar putea întâmpina dificultăți tot mai mari în a funcționa eficient, mai ales într-o țară cu peste 90 de milioane de locuitori.
Impactul morții lui Larijani nu ține, așadar, doar de pierderea unui singur oficial. El adâncește o criză de conducere care ar putea afecta atât cursul războiului, cât și stabilitatea statului iranian.

