„Miracolul arghezian”. Tudor Arghezi și lucrurile noi pe care le „iscă”

În anul 1880, la 14 iulie, se năștea Ion Theodorescu, care mai târziu devine Tudor Arghezi. Păstrează Tudor, luat din Theodor, probabil fiindcă i se părea prea banal Ion. În ce privește Arghezi, unii zic că vine de la numele latinesc al râului Argeș, Argesis, alții că vine de la o anume bonă a lui pe care o chema Ergezy.

E mai puțin important. Dacă te uiți pe Wikipedia, lucru nu mereu indicat, afli că Arghezi a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Dar de la „Les Fleurs du Mal” până la „Flori de mucigai”, se întrevede o sensibilă diferență de limbaj poetic, în ciuda asemănării formale.

Arghezi nu prea putea fi influențat. El „iscă” lucruri noi, cum spune chiar în poezia Testament, care s-a dat la Bacalaureat.

Marele critic George Călinescu, cu care Arghezi nu prea se înghițea, zice în Istoria Literaturii: „Hotărât lucru, ca să-l înțelegi pe Arghezi, trebuie să ai vocația miturilor grozave și fenomenelor cosmice.”

Iar un alt mare critic literar, Ovid Crohmălniceanu, în cartea sa „Literatura română între cele două războaie mondiale” face o împărțire clasică a scriitorilor. Pe unii îi bagă la expresioniști, pe alții la parnasieni, pe alții la ermetici, ori simboliști. Pe fiecare după curent. Arghezi are un capitol separat intitulat, corect, „Miracolul arghezian”.

Dacă ar fi fost fizician, Arghezi ar fi inventat mecanica cuantică și bomba atomică, dacă ar fi fost matematician, ar fi scris teorema lui Pitagora, iar dacă ar fi fost muzician, ar fi compus Simfonia a IX-a.

Exceptându-l pe Eminescu, care e considerat default „șeful” liricii autohtone, despre Arghezi se poate spune, fără prea multe ezitări, că a fost cel mai mare poet român.

Material de Gandi Georgescu