Nicușor Dan: Sunt mulțumit de activitatea Parchetelor. Am avut anchete serioase vizând magistrații

14 July 2026, 16:40 (actualizat 14 July 2026, 16:41)

Președintele Nicușor Dan se declară mulțumit de activitatea Parchetelor, evidențiind rezultatele DIICOT în combaterea traficului de droguri și faptul că DNA și Parchetul General s-au concentrat pe dosare importante.

Sunt mulțumit, spre foarte mulțumit, de activitatea parchetelor. Aduc aminte că în momentul în care am desemnat șefii celor trei parchete am invitat societatea să aștepte șase luni, ca să vedem rezultate. Mie mi se pare că toate trei se mișcă foarte bine. Dacă vorbim de DIICOT – suntem mulți părinți – am avut multe festivaluri la care au apărut anii trecuți incidente legate de consum de droguri. Anul acesta am fost bine. Dacă vorbim de Parchetul General, am avut, după mult timp, anchete serioase vizând magistrații, în cazul de la Constanța. Dacă vorbim de DNA, am avut persoane importante anchetate. Deci eu cred că pe parchete nu mai vedem un ascunziș, o activitate la alibi care se ascunde după numărul de dosare, ci vedem o concentrare pe dosare importante, pe teme care preocupă societatea și cred că e important”, a transmis președintele în cadrul unei conferințe de presă susținute marți la Ambasada României de la Paris.

În ce privește situația politică din România, Nicușor Dan a afirmat că nu este vorba despre o “criză singulară” în Europa.

Pe de altă parte, el a menționat că în discuțiile cu partenerii europeni a subliniat faptul că România își păstrează direcția prooccidentală.

Nu e o criză singulară în Europa. În ultimele două-trei luni am avut schimbări în statele baltice, de guvern, însă e importantă linia roșie pe care eu am trasat-o și în discuțiile pe care le am cu ei (cu partenerii europeni, n.r.) este subînțeleasă această linie roșie, că păstrăm direcția prooccidentală și că oamenii din guvern vor fi oamenii în care poți să ai încredere că nu se vor opune politicilor pe care România le are de ani de zile, în interiorul Uniunii, în interiorul NATO“, a spus Nicușor Dan.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite