Ministrul Justiției, Tudorel Toader: Arhiva SIPA – o pată pe obrazul justiției române! Voi publica numele celor care au „vizitat” arhiva!

22 mai 2017, 08:49

Primul anunț precis legat de arhiva SIPA: ministrul Justiţiei a scris pe internet că va publica numele celor care au intrat în ultimii ani în arhivă şi câte „vizite” au făcut. Tudorel Toader consideră că existenţa acestei arhive este „o pată pe obrazul justiţiei române”.

Inițial, ministrul Justiției a anunțat că va face publice numele celor care au intrat în arhiva SIPA în ultimii ani. Apoi, la Iași, Tudorel Toader şi-a completat declarația de pe Facebook și a promis că va face acest prim pas până la sfârșitul săptămânii. El a precizat că va da publicității toate detaliile: numele celor care au vizitat arhiva, plus data și ora la care au făcut-o.

Iată mesajul ministrului Tudorel Toader, publicat pe contul său de Facebook:

„Arhiva SIPA – o pată pe obrazul justiției române!
Plăcut sau neplăcut, adevărul trebuie să fie scos la suprafață.
Primul pas – voi publica numele celor care au „vizitat” arhiva, eventual și numărul „vizitelor” efectuate!”.

Ministrul Justiției a declarat vineri, la Iași, că arhiva SIPA sigur va fi desecretizată, menționând totodată că, prin funcția pe care o are, el poate desecretiza ceea ce este secret de serviciu.

„Arhiva SIPA sigur va fi desecretizată. Arhiva SIPA eu nu o cunosc, că nu am fost în ea. Probabil are informații pe toate palierele, pe toate nivelele. Ministrul Justiției poate desecretiza ce e secret de serviciu. Ce este de competența Guvernului poate fi desecretizat prin hotărâre de Guvern. Dacă vor fi acolo și secrete de stat, vor putea fi desecretizate numai la nivel de CSAT. Prin urmare, eu am citit tot istoricul și toate regulamentele și toate comisiile, toate evaluările referitoare la arhiva SIPA”, a declarat Tudorel Toader.

Monica Macovei a scris și ea azi pe Facebook că ar trebui declasificate toate documentele legate de arhiva SIPA, inclusiv raportul Chiuariu-Predoiu. De asemenea, cea care a închis SIPA și a secretizat arhiva, a cerut ca decredibilizarea Justiției să înceteze.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă