Ministrul israelian al Apărării a ordonat armatei să distrugă tunelurile Hamas din Gaza după eliberarea ostaticilor

Israel Katz / Profimedia Images
12 October 2025, 11:23 (actualizat 12 October 2025, 11:24)

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a ordonat duminică armatei să “distrugă toate tunelurile teroriste ale Hamas din Gaza” după eliberarea ostaticilor încă ţinuţi captivi în enclava palestiniană, informează EFE.

Într-un mesaj pe contul său de pe platforma X, ministrul a declarat că “marea provocare” cu care se confruntă Israelul în urma eliberării ostaticilor este distrugerea tunelurilor Hamas din Fâşia Gaza şi a adăugat că a instruit forţele armate “să se pregătească pentru îndeplinirea misiunii”.

“Acesta este principalul sens al implementării principiului convenit de demilitarizare a Gazei şi dezarmare a Hamas”, a spus el.

Potrivit lui Katz, operaţiunea va fi efectuată “prin mecanismul internaţional care va fi stabilit sub conducerea şi supervizarea Statelor Unite”.

Procesul de eliberare a celor 48 de ostatici încă deţinuţi în Gaza, dintre care se crede că 20 mai sunt în viaţă, este aşteptat să înceapă luni dimineaţă, le-a transmis familiilor captivilor coordonatorul israelian pentru situaţia ostaticilor, Gal Hirsch.

Dezmembrarea infrastructurii militare a Hamas în Fâşie figurează şi în acordul la care gruparea islamistă palestiniană a ajuns cu Israelul, care stabileşte că, odată cu începerea armistiţiului, care a intrat în vigoare sâmbătă la prânz, Hamas şi miliţiile palestiniene au la dispoziţie o perioadă de 72 de ore pentru a elibera ostaticii din Gaza. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite