Ministrul de Externe, Oana Țoiu, audiată în Parlament, în scandalul repatrierilor din Orientul Mijlociu

11 March 2026, 19:12 (actualizat 11 March 2026, 19:16)

Comisia de politică externă a Camerei Deputaților a audiat-o timp de trei ore, miercuri, pe șefa diplomației române. Și au fost replici dure. Reprezentanții PSD și AUR au criticat-o pe Oana Țoiu pentru modul cum a gestionat repatrierea românilor din Orientul Mijlociu. Fostul premier Victor Ponta a acuzat-o pe Oana Țoiu că i-a interzis consulului din Dubai să o accepte pe fiica lui într-unul din avioane.

Spiritele s-au încins încă de la procedura care a precedat ședința.

Deputatul Adrian Câciu a reproșat conducerii comisiei că nu a fost supus la vot modul de organizare a ședinței și durata acesteia.

Ministrului s-au cerut explicații pentru criteriile de selecție pe liste a românilor care au solicitat repatrierea.

Ministra a fost întrebată și despre situația românilor care nu își permit să se întoarcă în țară din lipsa banilor.

Deși a fost prezent online, consulul României din Dubai, Viorel Badea, nu a luat cuvântul și nici nu i s-au adresat întrebări.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite