Mii de infractori ar putea scăpa de judecată după decizia Curții Constituționale privind prescrierea faptelor. Procurorul general al României: „Ceea ce ne preocupă este nu numărul, ci gravitatea faptelor”

17 iunie 2022, 21:13

Curtea Constituţională a hotărât la finalul lunii mai că articolul din Codul Penal legat de întreruperea prescrierii este neconstituțional. Ca urmare, cei învinuiți în diferite dosare penale ar urma să scape de judecată dacă a trecut timpul prevăzut de lege de la consumarea faptei.

Gabriela Scutea, procuror general:Prescripţia este o cauză obiectivă, care nu are legătură cu temeinicia probelor, cu soliditatea lor, cu posibilitatea de a interveni aspecte noi„.

Până la decizia CCR, procurorul putea să prelungească termenul de prescripție prin adăugarea la dosar a unor noi probe, lucru văzut ca fiind în afara Constituției încă din 2018. De atunci însă, autoritățile nu au modificat legea așa cum au hotărât judecătorii. Ca urmare, acum, 4 ani mai târziu, mii de anchete par să fie compromise.

Gabriela Scutea, procuror general:Ceea ce ne preocupă este nu numărul, ci gravitatea faptelor care ar putea fi vizate de această instituţie. Un risc foarte mare privește infracțiunile de evaziune fiscală, infracțiunile de spălare de bani și, în anumite cazuri, chiar infracţiuni din sfera criminalităţii organizate, cum ar fi traficul de persoane sau infracţiunile de cyber criminality„.

Pe 30 mai, guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind modificarea Codului Penal, pentru a-l pune în acord cu decizia CCR și pentru a evita ca numeroși inculpați să scape prin prescrierea faptelor.

Ordonanţa a fost însă atacată de instanţa supremă la CCR.

Conform Inspecției Judiciare, anul trecut existau peste 3.400 de dosare mai vechi de 5 ani. Toate s-ar putea închide.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite