Mii de americani fug în Europa după întoarcerea lui Trump. Regatul Unit a aprobat peste 5.500 de cereri de stabilire permanentă în 2024
Val de panică printre americanii cu pașaport „blue eagle”: odată cu întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, tot mai mulți fug, nu doar de inflație sau conflicte culturale, ci și de președintele ales.
Un număr record de peste 6.000 de americani au aplicat pentru cetățenie sau rezidență permanentă în Regatul Unit în 2024, iar 1.900 doar în primele trei luni ale acestui an, potrivit The New York Times. Este cel mai mare val de solicitări din ultimii 20 de ani.
Creșterea solicitărilor din SUA este de 30%, comparativ cu o medie globală de doar 9,5%, semn clar că „visul american” s-ar putea muta la Londra.
„Oamenii nu mai vor să stea la cheremul unei Americi imprevizibile. Văd Regatul Unit ca o ieșire de urgență strategică„, spune expert consulat de The New York Times. Mulți dintre solicitanți sunt deja în UK și își doresc dubla cetățenie, „în caz că lucrurile o iau razna acasă”.
Cererile nu vin doar de la americani nativi, ci și de la rezidenți temporari în SUA care „iau în calcul o mutare strategică în Europa”.
Între timp, Regatul Unit a aprobat peste 5.500 de cereri de stabilire permanentă în 2024 – un record. Guvernul britanic pregătește înăsprirea condițiilor: perioada necesară pentru obținerea rezidenței va crește de la 5 la 10 ani.