METEO. Săptămână deosebit de caldă – aer tropical și soare din plin
Începem săptămâna cu o vreme de vară în toată regula. Aer cald, soare generos și temperaturi în creștere de la o zi la alta.
Luni, vremea se va încălzi simțitor, iar în jumătatea sud-vestică a țării va fi chiar foarte cald. Cerul va fi mai mult senin pe tot parcursul zilei, cu mici excepții în zonele montane, unde se vor strânge norii din loc în loc și sunt posibile ploi de scurtă durată, de vară.
Vântul va adia ușor, dar la un moment dat se va intensifica în Moldova și Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 34 de grade.
În Capitală vom avea o zi destul de caldă, cu un soare generos care se instalează încă de dimineață. Cerul va rămâne curat, nici vântul nu prea se va simți. Temperatura maximă va urca până la 32 de grade.
La munte, veștile sunt bune. Avem parte de vreme plăcută, cu temperaturi în creștere, ideale pentru drumeții și aer curat. Spre seară, sunt posibile ploi slabe în Carpații Orientali și Meridionali, iar la noapte, în Carpații Occidentali. Vântul se va înteți din când în când la altitudini mari iar prin stațiuni.
Pe litoral, ziua se anunță una foarte frumoasă și caldă. Soarele va străluci din plin, iar briza va aduce răcoare în timpul zilei. Temperatura se va situa în jur de 28 de grade, ideală pentru plajă.
Se anunță o săptămână deosebit de caldă, cu temperaturi în continuă creștere de la o zi la alta. Practic, întrăm într-un episod de vară autentică, cu aer tropical care va acoperi treptat toată țara.
Primele zile ale săptămânii aduc deja valori ridicate, dar suportabile, cu maxime între 29 și 34 de grade, însă sunt posibile furtuni de vară în vest și centru.
De miercuri încolo, căldura se intensifică, mai ales în regiunile extracarpatice, unde termometrele pot urca spre 35–37 de grade la amiază. Disconfortul termic va fi resimțit mai ales în Capitală.
Spre finalul săptămânii, rămânem sub influența aerului cald, dar instabilitatea atmosferică poate reapărea și vor fi averse de scurtă durată și descărcări electrice, în special în zonele montane și în vestul țării.
Practic, avem o săptămână de vară plină: soare mult, temperaturi înalte, dar și momente în care cerul se poate înnora brusc.
Vremea în Europa
Vremea se va încălzi considerabil în vestul și estul continentului, cu temperaturi peste normalul perioadei. În Peninsula Iberică, valul de căldură își face simțită prezența din plin – în sud-vestul Spaniei și estul Portugaliei se pot atinge chiar și 40 de grade. În schimb, în nord-vestul Europei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi trecătoare, mai ales spre seară.
În nordul extrem – Scandinavia și zona de deasupra Mării Baltice – vremea se va răci. Norii se strâng, iar ploile se vor extinde pe arii largi și se vor acumula cantități importante de apă
De asemenea, ploile vor cuprinde și Europa Centrală, începând cu Germania, Cehia și Austria, extinzându-se treptat către estul extrem al continentului. În restul continentului, în special în sud-estul Europei, vremea se va menține frumoasă, caldă și liniștită, cu cer senin și temperaturi plăcute, în ușoară creștere față de ziua precedentă.