METEO. Ger noaptea și dimineața cu risc major de polei

Vremea se menține în continuare geroasă / Profimedia Images
12 ianuarie 2024, 12:15

Valul de frig va persista și nu vom scăpa de ger în cea mai mare parte a țării, ba chiar așa arată previziunile meteorologilor și pentru următoarele zile. Va fi ger noaptea cât și dimineața cu risc major de polei.

Vineri, vremea se va menține în continuare geroasă, îndeosebi în nord, centru și est iar ninsorile vor cuprinde majoritatea regiunilor. La munte va ninge slab iar vântul va sufla cu putere viscolind zăpada, dar se va simți și în estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 grade și +5 grade.

În Capitală, atmosfera se va menține închisă și deosebit de rece, iar pe parcursul zilei ne vor vizita și câțiva fulgi de zăpadă. Maxima va ajunge la 2 grade.

La munte se anunță o zi la fel de rece și va ninge slab în majoritatea masivelor iar la noapte va fi viscol în nordul Carpaților Orientali. Vântul se va intensifica pe creste și va spulbera zăpada.

Sâmbătă se anunță o zi geroasă, mai ales dimineața. În Maramureș, Transilvania, Moldova cât și la munte sunt anunțate ninsori trecătoare iar în celelalte zone zărim un pic și soarele. Vântul va viscoli zăpada la altitudini mari iar temperaturile maxime se vor situa între -5 și +5 grade. Duminică se mai încălzește puțin, de această dată soarele va încălzi atmosfera în cea mai mare parte a țării, dar vor fi șanse mari de polei. Maximele vor fi cuprinse între 0 și 8 grade.

Vremea în Europa

În Peninsula Iberică vremea se ameliorează puțin, vor fi perioade cu soare și din ce în ce mai putini nori de ploaie, iar temperaturile vor fi în ușoară creștere, pe când în nord-vest și nord-estul continentului vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În Peninsula Scandinavă vântul se va intensifica și vorbim tot de ninsori abundente.

În restul continentului, în centru și sud-est găsim vreme bună în mare parte din zi. Doar trecător vor fi precipitații pe arii restrânse, temperaturile nu se vor modifica semnificativ.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite