METEO. Cod galben de ploi în toată țara până luni dimineața. Județul Mureș, Cod roșu de ploi

METEO
METEO
20 June 2020, 08:50

Potrivit ANM, avertizarea este în vigoare de sâmbătă, de la ora 10.00, până luni dimineața, la ora 10.00.

Este vizată întreaga țară.

În acest interval, sunt posibile perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp.

Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării și în prima parte a săptămânii viitoare, au anunțat meteorologii.

Pentru Codul roșu, sunt vizate localitățile Sovata, Gurghiu, Hodac, Brâncovenești, Ibănești, Reghin, Batoș, Eremitu, Aluniș, Solovăstru, Beica de Jos, Suseni, Ideciu de Jos, Chiheru de Jos din județul Mureș.

Conform meteorologilor, se vor semnala averse de ploaie ce vor cumula 50-60 l/mp, după ce, în ultimele trei ore, în zonă s-au acumulat aproximativ 60 l/mp.

Avertizarea este în vigoare până la ora 10.00.

Localitățile Sovata, Gurghiu, Hodac, Brâncovenești, Ibănești, Deda, Batoș, Eremitu, Aluniș, Solovăstru, Lunca Bradului, Vătava, Beica de Jos, Răstolița, Rușii-Munți, Suseni, Ideciu de Jos, Chiheru de Jos, Sărățeni, Măgherani din județul Mureș sunt, până la ora 9.00, sub avertizare Cod portocaliu de ploi.

 

 

 

sursa

mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă