Mersul pe jos, un „mijloc eficient şi accesibil” pentru prevenirea durerilor de spate recurente (studiu)

Dureri de spate / Sursa Profimedia images
20 iunie 2024, 14:13 (actualizat 20 iunie 2024, 14:16)

Mersul pe jos ar putea reprezenta o modalitate ieftină şi uşoară de a preveni durerile de spate recurente, au declarat oamenii de ştiinţă după ce testele au arătat că pacienţii care au ieşit la plimbare zilnic s-au confruntat mai rar cu această problemă de sănătate, relatează joi DPA/PA Media.

Specialiştii au descoperit că persoanele care au mers pe jos de cinci ori pe săptămână, în medie timp de 30 de minute pe zi, sub îndrumarea unui fizioterapeut, au resimţit de două ori mai puţine dureri comparativ cu cele care nu au primit niciun tratament.

De asemenea, mersul pe jos în mod regulat a îmbunătăţit calitatea vieţii pacienţilor şi, potrivit cercetătorilor, timpul în care au fost nevoiţi să se învoiască de la serviciu aproape s-a înjumătăţit.

Conform oamenilor de ştiinţă care şi-au publicat rezultatele în jurnalul ştiinţific Lancet, mersul pe jos ar putea avea un „impact profund” asupra unei afecţiuni cu care se confruntă opt din zece persoane din Regatul Unit şi care reprezintă principala cauză de handicap la nivel mondial.

Mark Hancock, profesor de fizioterapie la Universitatea Macquarie din Australia, a declarat că mersul pe jos este „un exerciţiu cu costuri reduse, accesibil şi simplu, pe care aproape oricine îl poate practica, indiferent de zona geografică, de vârstă sau de statutul socio-economic”.

Aproximativ 800 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de dureri lombare, iar şapte din zece persoane care se recuperează după un astfel de episod au recidive în decurs de un an.

În prezent, gestionarea şi prevenirea durerilor de spate implică o combinaţie de exerciţii fizice, terapie şi, în unele cazuri, intervenţie chirurgicală. Însă, potrivit cercetătorilor, unele forme de exerciţii fizice nu sunt uşor accesibile şi, de multe ori, necesită supraveghere.

Oamenii de ştiinţă au monitorizat peste 700 de adulţi care tocmai se recuperaseră după un episod de dureri lombare. Jumătate dintre aceştia au fost repartizaţi aleatoriu într-un program de mers pe jos personalizat şi şedinţe cu un fizioterapeut, în timp ce restul au fost incluşi într-un grup de control care nu a beneficiat de niciun tratament specific, având însă posibilitatea de a solicita tratament în cazul în care simptomele reveneau.

„Grupul de intervenţie a prezentat mai puţine apariţii ale durerilor care limitau activitatea, în comparaţie cu grupul de control, şi o mai lungă perioadă de timp până la o recurenţă, cu o medie de 208 de zile, comparativ cu 112 zile”, a spus Hancock.

„Nu ştim exact de ce mersul pe jos este atât de bun pentru prevenirea durerilor de spate, dar probabil acesta include combinaţia de mişcări oscilatorii uşoare, încărcarea şi întărirea structurilor şi muşchilor coloanei vertebrale, relaxarea şi ameliorarea stresului şi eliberarea de endorfine ce conferă senzaţia de bine. Şi, bineînţeles, ştim, de asemenea, că mersul pe jos este însoţit de multe alte beneficii, inclusiv pentru sănătatea cardiovasculară, densitatea osoasă şi greutate, dar şi pentru sănătatea mintală”, a precizat cercetătorul.

Dr. Natasha Pocovi, cercetătoare la Universitatea Macquarie, a declarat că mersul pe jos a îmbunătăţit calitatea vieţii persoanelor studiate, reducând totodată „la aproximativ jumătate” nevoia acestora de asistenţă de specialitate şi de concediu medical. „Studiul nostru a demonstrat că acest mijloc eficient şi accesibil de exerciţiu are potenţialul de a fi implementat cu succes la scară mult mai largă comparativ cu alte forme de exerciţii fizice”, a spus ea. 

Preluare Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite