Revoltă și proteste ale medicilor de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”. Ei reclamă mediul în care lucrează. Șefa secției de Anestezie-Terapie Intensivă: Vom face gărzi în continuare

8 august 2024, 10:34 (actualizat 8 august 2024, 14:59)

Val de revoltă la Spitalul de Urgenţă Sfântul Pantelimon din Bucureşti, după ce două doctoriţe din secţia ATI, au fost reţinute şi acuzate de procurori de omor calificat, în dosarul morţilor suspecte din luna aprilie. Medicii, în frunte cu şefa secţiei de Antestezie şi Terapie Intensivă resping acuzaţiile procurorilor şi, în semn de protest, au amenințat cu renunţarea la gărzi, cu demisiile din spital și au intrat în grevă spontană. După discuții la care au participat și ministrul Sănătății și Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din București, medicii au declarat că își vor continua deocamdată activitatea. La rândul său, managerul unităţii medicale, cu demisia pregătită, dar nedepusă, se declară şocat de concluziile anchetatorilor, în condiţiile în care trei anchete profesionale şi administrative nu au găsit nereguli.

ACTUALIZARE Asistenta acuzată de mărturie mincinoasă a fost plasată, joi după-amiaza, sub control judiciar.

Medicii își continuă activitatea

Au fost discuții, la Spitalul “Sf. Pantelimon” între reprezentanții secției ATI, conducerea unității medicale, ministrul Sănătății și Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din București.

Șefa Secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, a declarat, după aceste discuții, că fiind o situație de criză, medicii secţiei de Antestezie şi Terapie Intensivă care anunțaseră că renunță la gărzi, sunt dispuși să-și continue activitatea.

„Am discutat. În urma discuţiilor am ajuns la concluzia că este o situaţie de criză, nu putem să renunţăm aşa, dintr-o dată, Şi suntem dispuşi să ne continuăm cu efort activitatea, cu rugămintea să ne lăsaţi să ne facem treaba. Pentru toată mass-media, da? Deci nu amestecăm procesul penal – cine e vinovat să plătească, dacă se va demonstra – dar ne desfăşurăm activitatea în mod corect. Deci noi asta facem, salvăm oameni. Soluţia este deocamdată – facem gărzi, vedem cat de severă va fi presiunea, pentru că nu se poate lucra în astfel de condiţii – în condiţiile de presiune din momentul de faţă. Nu şantajăm pe nimeni”, a declarat Florina Pompilian, care s-a aflat la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, împreună cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Potrivit acesteia, presiunea vine de la reprezentanţii mass-media.

„Presiunea vine de la dumneavoastră (jurnalişti – n.r.). Deci suntem denigraţi, ca şi specialitate medicală şi ca şi colectiv. (…) Nici noi nu avem nicio problemă cu ce spun procurorii. Am spus clar, ne desfăşurăm activitatea mai departe. Deocamdată. Continuăm şi cu gărzile. Dacă continuăm cu gărzile, credem că va continua şi activitatea medicală, a transmis Florina Pompilian.

––––––––––––––––––––––-

Joi dimineața, conducerea Spitalului “Sf. Pantelimon” din Capitală a reacționat, într-un mesaj pe Facebook, cu privire la acuzațiile făcute de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în legătură cu “conducerea defectuoasă”.

Reprezentanții spitalului vorbesc despre un sistem de sănătate subfinanțat. Aceștia dau vina pe faptul că nu au bani suficienți.

“Suntem spitalul de urgență din București cu cel mai mic tarif pe pacient (1854 lei), cu toate că deservim două sectoare grele ale Bucureștiului (sectoarele 2 și 3), avem cele mai complexe și dificile cazuri și un procent de 89% urgențe (cazuri grave). Singurul spital cu tarif sub 2.000 de lei per pacient, mai mic decât spitale de aceeași categorie. Tarif care s-a majorat din 2019 cu doar 16%!”, indică mesajul postat pe Facebook.

Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor: A fost aici o adevărată campanie de amenințare a personalului medical să nu declare nimic. A fost o campanie de ascundere de probe, de modificări de foi de observație și inventar. (…) Injectomatele, nu s-a asigurat trasabilitatea lor. Ei sunt interesați și au fost interesați să îi bage în Terapie Intensivă.

Șefa secției ATI de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”: Este inacceptabil să lucrăm în astfel de condiții

Șefa secției ATI de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”, medicul Florina Pompilian a făcut declarații în fața unității medicale, joi dimineața, precizând că presiunea este ”foarte mare” pe cadrele medicale. ”Este inacceptabil să lucrăm în astfel de condiții”, a afirmat ea.

”Este o specialitate care este călcată în picioare în momentul acesta. Noi salvăm vieți. Asta facem, atunci când se poate. Nu toți pacienții supraviețuiesc, indiferent ce facem noi.”

Colegii le iau apărarea celor două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon, reţinute de procurori sub acuzaţia că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă, prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.

Să ne înţelegem, noradrenalina nu salvează viaţa. Dacă nu are nevoie de nonadrenalină, nu pui unui pacient, nu administrezi. Nu este un medicament care salvează viaţa (…) Noradrenalina nu este un medicament fără de care nu supravieţuieşte bolnavul. Este un medicament care se dă în multe patologii, are rolul de a susţine tensiunea pacientului”, a declarat joi şefa Secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian.

Ea s-a arătat contrariată de informaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora medicii ar avea un interes să moară cât mai mulţi pacienţi.

„Eu nu ştiu să existe aşa ceva. Ultima reclamaţie pe care am avut-o noi legată de această ştire a fost de la o aparţinătoare care ne reclama că ţinem pacienta moartă în pat, ca să luăm nişte bani. Poftim? Acolo s-a ajuns, că noi încasăm bani pe deces?”, a spus Florina Pompilian.

Medicii ATI de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” au amenințat cu demisiile din spital

Șefa secției ATI a Spitalului “Sf. Pantelimon” a explicat că în trei ani au plecat 60 de cadre medicale din spital.

“Întrucât noi ne-am depus demisia din gărzi deocamdată nu se pot face internări. Demisia de gărzi e începând de mâine. Demisia din spital începând din momentul în care reușim să rezolvăm bolnavii din Terapia Intensivă. Nu putem să-i lăsăm. Urmează să plecăm toți”, a delcarat medicul Florina Pompilian, șefa secției ATI a spitalului din Capitală.

Ea a precizat că, în prezent, în secția de ATI a spitalului sunt 12 medici.

“Din cei 12, doi sunt anchetați, probabil se vor întoarce, dacă se mai întorc. Ceilalți 8 din cei 10 suntem cu demisiile depuse. Există o doamnă doctor care este în concediu. O să ne transmită. Și o doamnă doctor care deocamdată nu știe dacă își dă demisia.”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că directorul medical de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” şi-a prezentat demisia, iar managerul unităţii medicale va demisiona şi el.

„Dânşii au decis că vor demisiona. Directorul medical a făcut-o imediat. Domnul manager este decis să demisioneze şi aşa a şi anunţat acest lucru public, dar trebuie să avem totuşi în vedere un lucru, că trebuie să asigurăm funcţionarea spitalului până la numirea unui nou manager. Nu putem lăsa acest spital fără un management încă câteva zile”, a afirmat ministrul, la o conferinţă de presă.

Managerul spitalului, Bogdan Socea: Ancheta internă a fost făcută profesionist

Bogdan Socea, managerul Spitalului Sfântul Pantelimon, a afirmat, joi dimineața, în legătură cu anchetă internă făcută în cazul morților suspecte de la Secția ATI că ancheta s-a făcut profesionist de către cinci medici de altă specialitate decât Anestezie Terapie Intensivă.

El a respins ipoteza existenţei unei strategii în tratarea bolnavilor de la ATI, dar a spus că un astfel de pacient „reprezintă un deficit bugetar pentru spital”.

Ancheta a vizat alte aspecte, aspecte medicale. Procuratura are cu totul și cu totul alte mijloace de probă. Ancheta nu a putut verifica acele injectomate. Nu a putut descărca memoriile. Medicii care au făcut parte din comisia internă nu au avut aceleași instrumente la dispoziție.”

Miercuri la prânz, după ce Parchetul a anunțat că face percheziții la angajați ai spitalului în ancheta privind decesele suspecte de la ATI, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis un scurt comunicat în care cerea demisia managerului spitalului.

Întrebat joi dimineață de jurnaliști dacă a demisionat, Socea a răspuns: ”Mi-am oferit demisia, încă nu am scris-o, nu am trimis-o la minister. Nu mă cramponez de funcție, o să îmi continui activitatea ca medic”.

Două doctorițe de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală au fost reținute miercuri de procurorii Parchetului Tribunalului București pentru omor calificat și tentativă de omor. Joi, Tribunalul București urmează să decidă dacă admite propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor doi medici.

Ancheta a început încă din luna aprilie, după acuzaţiile făcute de o asistentă de la ATI. Ea a reclamat că 17 persoane ar fi murit din cauza unui subdozaj de nordadrenalină. Atunci, mai multe persoane au fost audiate, iar cercetările au continuat. Anchetatorii au solicitat şi documentele adunate de Colegiul Medicilor din București. Experții acestui for au analizat fișele medicale ale pacienților și au stat de vorbă și cu cei 23 de medici din secția de anestezie și terapie intensivă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite